Companii

ANAF verifică jurnaliştii, artiştii şi alţi contribuabili neînregistraţi în scopuri de TVA

ANAF verifică jurnaliştii, artiştii şi alţi contribuabili neînregistraţi în scopuri de TVA

Autor: Emil Popescu

20.03.2011, 13:24 38

ANAF a declanşat inspecţiifiscale la persoanele fizice care au avut în 2006-2010venituri impozabile din activităţi independente,drepturi de proprietate intelectuală şi contractede colaborare peste plafonul de scutire de la plataTVA prevăzut de legislaţia aplicabilă în perioadarespectivă.

"În urma analizei de risc, Agenţia Naţională deAdministrare Fiscală (ANAF) a constatat că există persoanefizice care au obţinut venituri din drepturi de proprietateintelectuală, din contracte de colaborareşi din activităţi independente, care, deşi audepăşit plafonul de scutire de la plata TVA, nu s-au înregistrat înscopuri de TVA şi pe cale de consecinţă nu au plătit taxa cuvenităla bugetul de stat.

Printre persoanele verificate se numără jurnalişti, analiştifinanciari, analişti politici, artişti şi moderatori de emisiuniTV.

"Cu toate că suntem conştienţi de atacurilemediatice la care suntem şi vom fi expuşi în urma acestorinspecţii fiscale, verificările vor continua până la ultimapersoană. Nimeni nu este mai presus de legeafiscală. Persoanele fizice care au obţinut aceste veniturişi au depăşit plafonul prevăzut în lege aveauobligaţia de a se înregistra ca plătitori de TVAla organele fiscale de care aparţin. Ar fi trebuit să-şi onorezeobligaţiile faţă de stat conform reglementărilor legale învigoare", a declarat în comunicat preşedinteleANAF, Sorin Blejnar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO