Companii

Caroli muta productia de la Cluj la Pitesti

Caroli muta productia de la Cluj la Pitesti

Talal El Solh, presedintele Caroli Foods: Atunci cand am preluat Maestro, compania avea un lant de cinci magazine. Magazinele sunt importante deoarece Maestro este un brand foarte cunoscut in zona Clujului, lucru pe care vrem sa il mentinem. Acesta este motivul pentru care dorim sa mai deschidem doua magazine in urmatoarele doua luni, tot in Cluj.

09.02.2007, 20:00 267

Caroli, unul dintre cei mai mari producatori de mezeluri de pe piata locala a relocat productia fabricii de mezeluri Maestro din Cluj la Pitesti, unde se afla si celelalte centre de productie ale grupului.
"La inceput intentionam sa dezvoltam local productia Maestro, lucru care s-a dovedit a fi foarte dificil datorita limitarii de spatiu a fabricii Maestro din Cluj. In plus nu aveam cum sa implementam procesele de productie care presupun respectarea conditiilor UE", a declarat Talal El Solh, presedintele Caroli Foods.
Grupul de firme Caroli a achizitionat in luna martie a anului trecut producatorul clujean de mezeluri Maestro Industries pentru suma de aproximativ 5 milioane de euro, potrivit unor estimari. In urma acestei preluari, Maestro si Caroli au ramas in continuare doua entitati fiscale diferite, deoarece Caroli intentioneaza sa dezvolte afacerea in Cluj prin lantul de magazine Maestro. "Atunci cand am preluat Maestro, compania avea un lant de cinci magazine. Acestea sunt importante deoarece Maestro este un brand foarte cunoscut in zona Clujului, lucru pe care vrem sa il mentinem. Acesta este motivul pentru care dorim sa mai deschidem doua magazine in urmatoarele doua luni, tot in Cluj", a declarat presedintele Caroli.
Potrivit presedintelui companiei, planurile de viitor ale companiei vizeaza extinderea acestui lant si in orasul Pitesti. "Anul acesta vom face investitii de aproximativ 5 milioane de euro, care vor fi directionati in construirea a doua noi centre de logistica in Pitesti si Cluj, in parcul auto si in dezvoltarea lantului de magazine Maestro", a declarat reprezentantul Caroli.
In 2006, grupul de firme Caroli a avut o cifra de afaceri cumulata de 93 mil. euro, in crestere cu 50% fata de rezultatele inregistrate in anul precedent, si o marja de profit de aproximativ 10%. In 2006, Maestro a reprezentat aproximativ 15% din afacerile Caroli, potrivit presedintelui grupului.
"Anul acesta estimam ca vom atinge o cifra de afaceri de 125 de milioane de euro, cu o crestere de 25%-30% fata de 2006", a declarat Talal El Solh.
Compania a finalizat in luna decembrie a anului trecut o investitie de 2 milioane de euro in extinderea fabricii de mezeluri din Pitesti, TC Affaires, si alte 4 milioane de euro in construirea unei noi fabrici de salamuri crud-uscate in apropierea primei unitati de productie, INDCARF.
"Acum avem o capacitate lunara de 2.500-3.000 de tone de salamuri fierte si 150 de tone de salamuri crud-uscate", a explicat Talal El Solh.
Presedintele Caroli a explicat ca produsele Maestro nu au suferit nicio modificare odata cu relocarea productiei, acestea continuand sa fie produse la Pitesti dupa aceleasi retete traditionale. Fabrica din Cluj ar putea deveni centru logisitic pentru companie, iar majoritatea angajatilor a ramas in cadrul companiei.
Potrivit presedintelui grupului, compania are in prezent o cota de piata de aproximativ 12%. Grupul Caroli Foods este format acum din companiile Maestro, Caroli Prod 2000 (axata pe distributie), T.C Affaires (axata pe productie) si INDCARF (axata pe productia de mezeluri crude si depozitare).
Pricipalele companii care isi disputa piata de mezeluri sunt Cristim Bucuresti, Aldis Calarasi, Angst, Caroli si Tabco Campofrio.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO