Companii

Consumul de îngheţată îşi revine: plus 10% în volum în S1/2022

Consumul de îngheţată îşi revine: plus 10% în volum...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

12.09.2022, 08:37 172

Piaţa de îngheţată, o categorie unde vânzările sunt dependente în mare măsură de vreme, dă semne de revenire după ce pandemia şi-a pus amprenta pe piaţa estimată la circa 200 mil. euro.

Astfel, până la jumătatea anului categoria de îngheţată a crescut peste 20% în valoare şi peste 10% în volum, spune Ionuţ Ilie, general manager ice cream Unilever South Central Europe, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de îngheţată.

„Pentru primele şase luni din 2022 evoluţia pieţei a depăşit aşteptările. Încă din perioada de planificare am anticipat o revenire a categoriei după perioada de pandemie, însă dezvoltarea categoriei a depăşit aşteptările noastre cu atât mai mult cu cât evoluţia preţurilor la energie şi utilităţi, dar şi inflaţia generală din sistem nu anunţau dezvoltări pozitive“, a menţionat el.

La rândul lui, Alexandru Costache, executive manager în cadrul producătorului ICE DYP BALAS din judeţul Timiş, spune că deoarece anul 2021 a reprezentat un reper negativ în piaţa de îngheţată, fiind unul dintre cele mai slabe sezoane din ultimii ani în ceea ce priveşte vânzările, orice raportare, atât cantitativă, cât şi valorică, la sezonul trecut, nu poate să fie decât optimistă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO