Companii

Cum contribuie un parc tematic la dezvoltarea economică a unui oraş? Dino Parc atrage anual jumătate de milion de turişti

Cum contribuie un parc tematic la dezvoltarea economică...

Autor: Miruna Diaconu

23.05.2024, 18:00 364

♦ De la deschiderea parcului şi până în prezent, Dino Parc a adus un plus de peste 100 de milioane de euro afacerilor din oraş.

Dino Parc, unul din­tre cele mai mari parcuri tematice din România, atrage anual jumătate de milion de turişti în oraşul Râşnov din ju­deţul Braşov. Înfiinţat în 2015, Dino Parc a atras până în prezent 3,5 mili­oane de turişti, care au contribuit la dublarea economiei oraşului, po­tri­vit unui studiu de im­pact economic realizat de compania de cerce­tare de piaţă şi analiză de date BrandBerry.

De la deschiderea parcului şi până în prezent, Dino Parc a adus un plus de peste 100 de milioane de euro afacerilor din oraş.

„Când am pus bazele Dino Parc, am privit dincolo de lansarea unui spaţiu de divertisment şi am identificat potenţialul pe care un astfel de business îl poate aduce comunităţii. Am pornit la drum cu încredere, ştiind că putem crea ceva special şi semnificativ pentru vizita­tori, dar şi pentru oraşul nostru. Astăzi, suntem mândri să vedem cum Dino Parc a devenit unul dintre cele mai iubite obiective turistice, atrăgând în total peste 3,5 milioane de vizitatori. Ne bucurăm că viziu­nea noastră a fost confirmată de date, devenind realitate, şi că sun­tem parte activă a prosperi­tăţii şi bunăstării oraşului Râşnov“, a declarat Adrian Apostu, manager general al Dino Parc Râşnov.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF Bankers Summit'24