Companii

Electrica va incasa milioane de euro in plus din privatizari

18.07.2005, 19:23 18

Societatea Electrica SA va incasa zeci de milioane de euro in plus din vanzarea a patru filiale catre Enel (Italia), CEZ (Cehia) si E.ON (Germania), ca urmare a ajustarii pretului de cumparare.

Diferenta de valoare rezulta in urma actualizarii datelor privind unii parametri ai filialelor Electrica privatizate, cum sunt activul net sau datoriile nete.

Ministerul Economiei si Comertului, care detine 100% din actiunile Electrica SA, a anuntat elaborarea unui proiect de act normativ in vederea accelerarii privatizarilor derulate cu E.ON si CEZ, care ar urma sa fie finalizate in toamna acestui an.

Proiectul prevede ajustarea pretului de cumparare pentru filialele Electrica Oltenia si Moldova, precum si dreptul de optiune de vanzare/cumparare pentru actiunile detinute de Electrica SA la cele doua filiale.

Astfel, Electrica SA urmeaza sa incaseze inca aproximativ 15 milioane de euro de la compania italiana Enel in urma ajustarii pretului de cumparare pentru Electrica Banat si Electrica Dobrogea, in contul vanzarii pachetelor de 24,62% din actiuni, afirma sursele citate.

Enel a achitat deja circa 35 de milioane de euro pentru achizitia directa de actiuni, in conditiile in care italienii au preluat 51% din actiunile celor doua filiale Electrica pentru o valoare totala de 111,8 milioane de euro, care a inclus si o majorare de capital. La acestea s-au adaugat datorii de circa 98 de milioane de euro.

Contractul de privatizare cu Enel a fost semnat in iulie 2004, iar tranzactia s-a incheiat in primavara acestui an.

"In acest moment, valoarea de ajustare este pozitiva pentru Electrica si in cazul Electrica Oltenia si al Electrica Moldova, ceea ce inseamna ca societatea care a vandut va primi mai multi bani fata de valorile prevazute in contractele de privatizare", au precizat sursele citate.

Conform proiectului inaintat de ministerul de resort, valoarea de ajustare a pretului de cumparare pentru Electrica Oltenia va reprezenta 51% din diferenta aritmetica dintre valoarea activului net, asa cum este prezentata in bilantul corespunzator datei finalizarii privatizarii (estimata pentru toamna acestui an - n.r.) si valoarea activului net al societatii, reflectata in situatiile financiare la data de 31 decembrie 2003.

Cehii de la CEZ s-au angajat sa plateasca 47,4 mil. euro pentru cumpararea a 24,62% din actiunile Electrica Oltenia, potrivit contractului de privatizare.

La Electrica Moldova, valoarea de ajustare a pretului va fi de 51% din diferenta aritmetica dintre valorile datoriilor nete, asa cum este prezentata in bilantul de la 31 decembrie 2004 sau de la data finalizarii, daca partile convin altfel, si valorile prezentate in situatiile financiare la 31 decembrie 2003.

Germanii de la E.ON au semnat in aprilie contractul de privatizare al Electrica Moldova, angajandu-se sa achite 31,4 mil. euro pentru cumpararea pachetului de 24,62% din actiunile filialei. adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO