Gabriela Cacerea, partner NNDKP, consideră că răbdarea investitorilor nu ar trebui să fie pusă la încercare şi mai mult decât este în prezent, prin prisma legislaţiei care vine, printre altele, şi cu unele piedici pentru dezvoltarea sectorului energetic.
Printre aceste piedici se numără limita de 50 ha, impusă anul trecut, pe care să se poată amplasa capacităţi de producţie de energie electrică din surse regenerabile.
„Cred că nu ar trebui să încercăm atât de tare răbdarea investitorilor pentru că la un moment dat s-ar putea să se consume. Statele vecine nu au astfel de piedici, nu au limita de 50 de hectare. Din ce ştiu eu, capacităţile puse în funcţiune la noi comparativ cu Polonia sau Bulgaria au scăzut. Noi avem foarte multe discuţii şi planuri, dar la un moment dat investitorii s-au putea să îşi mute banii în altă parte. Nu cred că îi interesează dacă fac profit în România sau în Polonia. Este despre profit în final, iar dacă aici nu se pot face investiţii decât cu riscuri mari, atunci ei vor alege să plece” a spus Gabriela Cacerea, partner NNDKP, în timpul conferinţei ZF Power Summit 2023.
Alte declaraţii:
Anul trecut, dincolo de surpriza celor 50 de hectare, am avut o groază de modificări legislative din perspectiva pieţei şi a preţurilor. Cred că toate reglementările de preţ au destabilizat piaţa contractelor. Tocmai se deschisese cadrul pentru contracte pe termen lung. Însă, acum, nimeni nu prea are curaj să intre în contracte pe termen lung.
Pe de altă parte, având în vedere plafonarea preţurilor la energie, nici consumatorii şi nici furnizorii nu mai au interesul de a intra în aceste contracte cu producătorii de regenerabile, chiar dacă ei, de fapt, sunt exceptaţi de la toate sarcinile aduse de Ordonanţa 27. Totuşi, ei nu pot să dezvolte contractele şi să beneficieze de mecanismul suport pentru finanţare.
Ce este mai greu în regenerabile este obţinerea terenului, autorizaţiile şi interconectarea. Din perspectiva interconectării, s-a venit în întâmpinarea problemelor dezvoltatorilor, în sensul că s-au decalat termenele de depunere a garanţiei şi s-au reglementat situaţii de etapizare a interconectării.
Se încearcă metode de a se debloca rezervarea de capacitate prin obţinerea de ATR, ţinut cu anii şi nefăcând nimic. Acolo, însă, problema nu vine din legislaţie, ci din lipsa capacităţii în reţea. Singura variantă pe care o au investitorii este să finanţeze până când operatorul include în planul lui de dezvoltare şi atunci se presupune că va returna banii. Numai că şi cashul este foarte scump pe această piaţă.
Partea de stocare este, din fericire, reglementată. Este foarte aproape de unităţile de producere şi regimul este aproape similar. Partea de stocare însă continuă să fie scumpă şi este nevoie de accesarea fondurilor, pe care le avem, atât prin PNRR, cât şi prin toate planurile de strategii. Din câte am văzut, avem un singur proiect în ţară. Stocarea o să ajute la stabiliarea în reţea.
Imboldul de la UE este să mărim targetele până în 2030, pe care le-am mărit modest, cum s-a întâmplat şi în alte ţări. În paralel, însă, avem limita de 50 de hectare. Cineva, la nivel legislativ, trebuie să vină şi să corecteze sistemul.
