Companii

Fabrica de mobila Ilefor nu va atinge tinta de profit

16.11.2004, 00:00 55

Profitul producatorul de mobila Ilefor din Targu Mures pe primele noua luni ale anului a fost de aproape 250.000 de euro, mai mare cu 47% fata de 2003, dar mult sub tinta propusa prin buget din cauza scumpirii materiilor prime.
Tinta profitului pentru acest an, de 0,7 mil. euro a fost grav afectata, in opinia directorului general Ioan Gherasim de cresterea preturilor atat la materii prime, cu 20% fata de anul trecut, cat si de cresterea pretului la petrol.
Ilefor, parte a grupului Mobexpert, a realizat pe primele noua luni ale anului o cifra de afaceri 6,78 milioane de euro, in crestere in euro cu 21% fata de cele 5,6 mil. din perioada similara a anului trecut. Pe 2003, compania a avut o cifra de afaceri de circa 8 mil.euro.
Pe fondul unor investitii de cca. 300.000 de euro a crescut productivitatea muncii, numarul angajatilor (830 acum) ajungand cu 22% mai mic fata de jumatatea anului.
Principalele produse realizate de Ilefor sunt mobilier pentru sufragerie, mobilier pentru dormitor si mobilier mic, productia fiind vanduta in Romania si la export, in tari precum Franta, Belgia, Olanda, Macedonia si Germania.
Cea mai importanta categorie o reprezinta bufetele de vitrine, care au pondere de peste o treime din vanzari.  Firma a scos pe piata anul acesta doua seturi pentru sufragerie si alte doua pentru dormitor, iar pentru anul viitor intentioneaza sa pastreze acelasi trend.
Ilfor va demara la sfarsitul anului o investitie de cca. 1 milion de euro pentru alinierea la standardele de mediu europene. Investitia va fi finalizata pe la jumatatea anului viitor.
Principalii concurenti ai fabricii pe piata romaneasca sunt companiile Samus Mex, Alprom, Famos si Samobil. Materiile prime sunt procurate de la furnizori interni dar si straini, din Italia, Germania, Belgia.
Mobexpert este unul dintre cei mai importanti producatori si retaileri de mobila din Romania. Alte fabrici din cadrul grupului sunt Samus Mex, Modulo Mex, Confo Mex, Ergo Mex, Mobexpert Prod, Moldo Mex si Stratus Mex. In ultimii ani, grupul cu peste 30 de firme in componenta a investit puternic in divizia de retail.
Principalii actionarii Ilefor sunt Mobexpert Group SRL cu 30%, Dan Viorel Sucu, presedintele Mobexpert, cu 18,18%, printre ceilalti actionari numarandu-se si fondul de investitii Broadhurst, cu 7,25%.
La un nivel de 5.900 de lei/actiune, in crestere cu 5,8% fata de sedinta anterioara, capitalizarea bursiera a companiei Ilefor este de 2,39 milioane de euro.
dan.zavoianu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO