Companii

Finanţare de 8,5 milioane franci elveţieni pentru construirea liniei 4 de metrou din Bucureşti

Finanţare de 8,5 milioane franci elveţieni pentru...

Autor: Ioan Dornescu

24.09.2013, 16:06 735

Acordurile de proiect şi de implementare aferente acestei investiţii au fost semnate marţi, la sediul Ministerului Dezvoltării.

Proiectul, cu o durată de 30 de luni, are o valoare de 10 milioane franci elveţieni (fără TVA), din care contribuţia elveţiană nerambursabilă este de maximum 85%, respectiv 8,5 milioane franci elveţieni, diferenţa fiind acoperită de partea română.

Investiţia este cuprinsă în programului de cooperare elveţiano - român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene.

Prezent la eveniment, ministrul Transporturilor Ramona Mănescu a declarat că instituţia pe care o conduce va monitoriza şi va garanta buna desfăşurare a acestui proiect şi speră ca termenele de implementare să fie respectate.

Pe de altă parte, ea a adăugat că miercuri dimineaţă vor intra în funcţiune utilajele care sapă tunelul la şantierul Magistralei 5 din Drumul Taberei.

"Mâine dimineaţa la ora 10:00 vor intra deja utilajele acelea care sapă tunelul. (...) Odată ce pornesc aceste utilaje, nu se mai opresc, construiesc tunelurile", a spus ministrul.

Mănescu a afirmat că în urma întâlnirilor cu reprezentanţii sindicatului Metrorex, unde au fost convenite modalităţi de rezolvare a problemelor, este optimistă că greva anunţată la finalul acestei luni va fi evitată.

"Avem toate motivele în momentul de faţă să fim optimişti că greva din 30 septembnrie nu va mai avea loc", a spus ea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO