Companii

Happy Tour, plus 15% în primul semestru

Happy Tour, plus 15% în primul semestru

Javier Garcia del Valle, CEO al Happy Tour, agenţie cu afaceri de 29 mil. euro anul trecut

11.07.2010, 23:28 40

Happy Tour, cea mai mare agenţie de turism de pe piaţaromânească, deţinută de fondul spaniol de investiţii GED, afinalizat primele şase luni ale anului cu o cifră de afaceri încreştere cu 15% în euro, după cum susţine Javier Garcia del Valle,CEO-ul companiei. El nu a precizat la cât se ridică cifra deafaceri în valoare absolută.
"Cea mai mare creştere a avut-o segmentul corporate. Deşi criza nus-a sfârşit, companiile trebuie să facă business. Am văzut orevenire a cheltuielilor pe partea de corporate (deplasări,evenimente)", a declarat Javier Garcia del Valle.
Managerul Happu Tour are o experienţă de 25 de ani pe piaţaagenţiilor de turism şi a fost adus în România de fondul deinvestiţii GED la începutul lunii martie a anului trecut. HappyTour a avut cifră de afaceri de 29 milioane de euro în 2009, înscădere cu aproape 42%.
În ciuda repetatelor închideri ale spaţiului aerian din cauzanorului de cenuşă vulcanică din Islanda, care a făcut ca acest ansă fie foarte dificil pentru operatorii din turism, Happy Tour araportat o creştere a afacerilor.
"Preţurile pe care le practicăm se situează încă sub nivelul celordin 2008, de aceea creşterea cifrei de afaceri nu este mai mare de15%", a menţionat Garcia del Valle.
Fondul de investiţii spaniol GED, unul dintre cei mai activicumpărători din businessul local, a achiziţionat luna trecută unpachet de 80% din agenţia de turism Travel House, cu vânzări de 6mil. euro şi un profit net de 110.000 euro anul trecut. Tranzacţia,realizată prin intermediul Happy Tour, s-a realizat la mai puţin dedouă săptămâni de la parafarea unui alt deal, respectiv achiziţiacelei mai mari agenţii online de bilete de avion paravion.ro decătre GED. Aceste două tranzacţii sunt în curs de aprobare de cătreConsiliul Concurenţei.
"Vedem o revenire a pieţei, iar Happy Tour îşi consolidează poziţiaîn această perioadă", a spus Javier Garcia del Valle.
Şeful Happy Tour plănuieşte să extindă operaţiunile companiei înBulgaria, Ungaria, Serbia, după ce se va finaliza procesul deconsolidare al companiei în urma achiziţionării celor două agenţii.Noul grup format are 135 de angajaţi şi vizează afaceri de 70-80 demilioane de euro pe termen mediu.
Pe piaţa agenţiilor de turism mai activează Eximtur, controlată defamilia Morariu din Cluj, Marshall Turism, Aerotravel, J'InfoTours, Perfect Tour şi altele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO