Companii

Majorarea pretului la titei a umflat profiturile Petrom Aviation

03.03.2005, 00:00 18

Petrom Aviation, al doilea furnizor de combustibil pentru aeronave din Romania, a inregistrat anul trecut o crestere de peste zece ori a profitului. Societatea a raportat un profit net pe 2004 de 133.000 de euro, fata de doar 11.000 de euro in 2003.


Rezultatele preliminare indica, de asemenea, o dublare a cifrei de afaceri de la 6,4 milioane de euro la 12,6 milioane de euro. Compania a profitat de conjunctura favorabila data anul trecut de cresterea pretului petrolului si deprecierea dolarului, dupa ce, in 2003, profiturile societatii au fost mult diminuate de conditiile nefavorabile de pret.


"Cresterea veniturilor se datoreaza in special cresterii volumului vanzarilor si majorarii pretului la petrolul turboreactor", a declarat pentru ZF Niculae Petre, directorul economic al Petrom Aviation.


Compania nu a dezvaluit inca planurile pentru acest an.


"Nu avem inca o tinta privind profitul pe 2005, din cauza oscilatiilor mari ale pretului petrolului, pe care nu le putem controla", a declarat Nicolae Petre.



Cei mai importanti clienti ai companiei sunt companiile aeriene Tarom si AlItalia.



Petrom Aviation (fosta Romarc Fuel) a fost infiintata in 1991, iar pana in 1998 a fost singurul furnizor de combustibil pentru avioane din Romania. Actionarii principali ai societatii sunt SNP Petrom, cu 48,5% din actiuni, Asociatia Salariatilor SNP Petrom, cu 20,9% din actiuni, si AVAS, care detine 3% din actiuni.



Societatea este cotata pe bursa electronica RASDAQ.



Titlurile Petrom Aviation au inchis ultima sedinta de tranzactionare la pretul de 1.630 lei/actiune, in crestere cu 1,24 fata de sedinta precedenta. La aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a companiei este de 302 miliarde de lei (8,3 milioane de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO