Companii

Malev, scoasa din nou la privatizare

18.08.2000, 00:00 9



Malev, compania nationala aeriana a Ungariei va fi privatizata partial, in luna octombrie, cand urmeaza sa fie initiata licitatia pentru vanzarea a 47% din actiunile sale, a anuntat Agentia Nationala Ungara de Privatizare (ANP).

Licitatia, organizata de ANP in colaborare cu grupul ING Barings, se va desfasura in mai multe etape. In prima etapa vor fi oferite spre vanzare 10% din actiunile Malev, urmand ca restul pana la 47% sa fie oferit in urmatoarele doua etape. Companiile ofertante vor trebui sa specifice ce aliante aeriene vor propune pentru Malev.

In a doua etapa de privatizare vor putea participa doar investitori ungari, deoarece "statutul de transportator national aerian trebuie sa fie mentinut", se arata in comunicatul ANP.

Potrivit legislatiei ungare, pachetul majoritar de actiuni al companiei nationale aeriene trebuie sa fie in proprietatea statului. Guvernul Ungariei intentioneaza insa sa isi reduca treptat controlul detinut asupra companiei nationale aeriene, urmand ca in final, statului sa ii revina doar 25% din capitalul Malev.

ANP detine in prezent 97% din capitalul social al Malev, dupa ce anul trecut a rascumparat 35% din actiuni de la doua banci ungare, care la randul lor le-au achizitionat in 1997 de la companiile italiene, Alitalia si Italian Simest.

In 1992, Alitalia a achizitionat 30% din capitalul Malev iar grupul Italian Simest a cumparat 5%, cei doi investitori platind impreuna 76 milioane de dolari.

Alitalia a decis vanzarea actiunilor Malev la solicitarea Uniunii Europene de a renunta la toate participatiile detinute in companii straine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO