Companii

Mittal incaseaza dividende de peste 160 mil. euro din profitul obtinut la Galati

Mittal incaseaza dividende de peste 160 mil. euro din profitul obtinut la Galati

Click pentru imaginea marita

10.09.2007, 18:33 394

Mittal Steel Holding, firma inregistrata in Elvetia, detine 99,6% din actiunile combinatului. Hotararea de acordare a dividendelor a fost luata intr-o AGA de la sfarsitul lunii iulie, operatiunea urmand sa se desfasoare in termen de sase luni de la data deciziei, potrivit unui anunt publicat in Monitorul Oficial.
Compania a consemnat in anul 2004 un profit net de 1,4 miliarde de lei (345 mil. euro), potrivit datelor publicate pe pagina de Internet a Ministerului Economiei si Finantelor.
Anul trecut, ArcelorMittal Galati a avut un castig net de 167 milioane de lei (47,4 milioane de euro), dupa ce in 2005 a avut pierderi de 161 de milioane de lei.
In schimb, cifra de afaceri a scazut la 6,085 miliarde de lei (1,72 miliarde de euro), fata de 6,356 miliarde de lei in 2005. Combinatul siderurgic Mittal Steel Galati, fost Sidex Galati, si-a schimbat recent denumirea in ArcelorMittal Galati.
Unitatile detinute de ArcelorMittal in Iasi, Roman si Hunedoara isi schimba, la randul lor, numele in ArcelorMittal Iasi, ArcelorMittal Roman si ArcelorMittal Hunedoara.
Schimbarea denumirii celor patru companii vine ca urmare a preluarii de catre Mittal Steel, cel mai mare producator siderurgic din lume, a grupului siderurgic european Arcelor, al doilea producator mondial de otel, in 2006.
ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgica din lume, avand 330.000 de angajati in peste 60 de tari.
Conform rezultatelor pro-forma inregistrate de ArcelorMittal in 2006, compania a avut o productie de otel de 118 milioane de tone, reprezentand circa 10% din productia mondiala de otel.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO