Retail&Agrobusiness

Hochland a adus un expat la conducerea companiei din România

Erik Hageleit este noul director general al Hochland România

Erik Hageleit este noul director general al Hochland România

Autor: Mădălina Panaete

07.02.2017, 00:04 365

Hochland România, unul dintre cei mai mari producători de lactate, l-a numit pe Erik Hageleit în funcţia de director general începând din acest an, conform unui comunicat transmis de companie.

 
Managerul are experienţă pe piaţa românească având în vedere că în perioada 2007-2012 a condus operaţiunile Beiersdorf (Nivea) în România şi Moldova. El a absolvit Facultatea de Administrarea Afacerilor, Universitatea Christian-Albrechts din Kiel, Germania, şi vorbeşte limba germană, engleză, franceză, spaniolă, rusă şi limba română.
 
Numirea lui Erik Ha­geleit la conducerea filialei locale a grupului german vine după ce în prima parte a anului trecut Sorin Timuş a lăsat liberă funcţia de director general, conform informaţiilor apărute în Monitorul Oficial.
 
Sorin Timuş, care a acumulat peste zece ani de experienţă în cadrul Hoch­land, a condus compania începând cu anul 2013, anterior fiind director de vânzări al companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO