Românii au cheltuit anul trecut aproape 500 de milioane de euro pe haine şi pantofi sport, cu 12% mai mult decât în 2018, conform calculelor făcute de ZF pe baza informaţiilor communicate de compania de cercetare de piaţă Euromonitor.
Vânzările includ produse pentru sport de performanţă, pentru activităţi outdoor sau chiar haine şi pantofi cu design sport, dar care pot fi purtaţi în activităţile de zi cu zi.
Piaţa se află pe un trend ascendent de mai mulţi ani, avansul fiind susţinut de doi factori – creşterea puterii de cumpărare şi orientarea consumatorilor către sport şi o viaţă sănătoasă, după modelul din Occident.