Companii

RIB vrea afaceri mai mari pe piata IMM-urilor

14.03.2006, 00:00 18

Romanian International Bank (RIB) a incheiat cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii un acord de colaborare in activitatea de finantare a acestei categorii de clienti. Astfel, banca va suporta 60% din valoarea creditului, iar Fondul restul de 40%, garantand totodata integral imprumutul. Potrivit normelor Fondului, se califica pentru finantari IMM-urile cu mai putin de 250 de angajati, cifra de afaceri anuala mai mica de 8 milioane de euro si profit de pana la 5 milioane de euro. "Incheierea acestui parteneriat vine sa confirme strategia bancii de orientare catre segmentul IMM", spune Ion Nitu, presedintele RIB. Banca detinea la sfarsitul anului trecut active in valoare de aproximativ 216 milioane de lei (59 milioane de euro). Pentru anul acesta RIB are planificate investitii de aproximativ jumatate de milion de euro in reteaua teritoriala. Astfel, banca ar trebui sa ajunga sa opereze 33 de unitati pana la sfarsitul lui 2007, fata de 20 in prezent. De altfel, de la inceputul anului banca a deschis mai multe unitati, atat in Capitala (unde a ajuns la opt unitati), cat si in tara. In final, zece dintre unitati vor fi in Bucuresti, iar restul in tara. Banca are in prezent 44.000 de clienti, dintre care aproape 34.000 sunt persoane fizice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO