Companii

România este nevoită să exporte gaze din 2013. Petrom şi Romgaz vor fi marii câştigători

România este nevoită să exporte gaze din 2013. Petrom şi Romgaz vor fi marii câştigători

Foto: Shutterstock

Autor: Carol Dan,

17.10.2012, 11:26 1664

"Până la sfârşitul acestui an se vor încheia toate probele pentru exportul de gaze", a declarat miercuri Traicu.

Realizatea conductelor de export al gazelor a fost una dintre condiţiile discutate de România cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. Marii producători de gaze din România sunt Petrom şi Romgaz, cele două companii asigurând circa două treimi din consumul intern de gaze naturale. În prezent, cei doi producători îşi vând gazele din producţia internă la un preţ recomandat de ANRE care este de circa trei ori mai mic comparativ cu cel al gazelor importate din Rusia.

Oficialii OMV Petrom au spus de mai multe ori în ultimii ani că intenţionează să exporte gaze.

Exportul de gaze nu este posibil în prezent din cauza restricţiilor tehnice. România are o singură conductă de gaze cu Ungaria, prin care în acest moment poate doar importa. Alte două conectări, cu Bulgaria şi Republica Moldova, sunt în construcţie.

Conducta de gaze cu Ungaria a fost finalizată în 2010. România are doi producători mari de gaze, Romgaz Mediaş şi OMV Petrom, care asigură două treimi din consum. Diferenţa este importată prin intermediari din Rusia.

AFACERI DE LA ZERO