Companii

Saduokhas Meraliyev, CEO-ul Rompetrol, urmează să fie schimbat din funcţie. Lasă în urmă o rafinărie mai mare, dar tot pe pierderi

 Saduokhas Meraliyev, CEO-ul Rompetrol, urmează să fie schimbat din funcţie. Lasă în urmă o rafinărie mai mare, dar tot pe pierderi

Autor: Roxana Petrescu

23.03.2012, 10:22 1163

Saduokhas Meraliyev, CEO-ul Rompetrol, a doua mare companie petrolieră din România, cu un business de circa 6,8 miliarde de dolari anul trecut, urmează să fie schimbat din funcţie, potrivit unor surse din piaţă.

Meraliyev a venit la conducerea Rompetrol în vara anului 2009, după ce grupul Rompetrol a fost preluat în totalitate de compania de stat KazMunaiGaz de la omul de afaceri Dinu Patriciu. Practic, Meraliyev a fost primul om pe care Astana l-a trimis în România pentru a veghea asupra celei mai mari achiziţii pe care kazahii au făcut-o în cei 20 de ani de independenţă şi în care au investit până acum circa 4 miliarde de dolari, sumă care include şi preţul tranzacţiei.

Cel mai mare obiectiv al mandatului lui Meraliyev a fost creşterea capacităţii de rafinare a Petromidia, principalul activ al grupului Rompetrol, până la cinci milioane de tone, ţintă care va fi atinsă în septembrie anul acesta, potrivit ultimilor informaţii din partea companiei.

Pe de altă parte însă, rafinăria de la malul mării a continuat să înregistreze pierderi, de 170 de milioane de euro în 2011. Afacerile companiei au crescut însă cu 43% în 2011 până la 10,2 mld. lei (2,4 mld. euro). Potrivit informaţiilor disponibile, la vârful grupului Rompetrol, care pentru anul acesta mizează pe un business de 9,4 miliarde de dolari, ar urma să fie numit tot un kazah. Compania nu a comentat pe marginea acestui subiect.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO