Companii

Showroomul cu apartamente la scara reala mareste vanzarile Asmita

10.10.2007, 19:11 22

Ritmul de vanzare a apartamentelor din proiectul rezidential Asmita Gardens s-a dublat dupa lansarea showroom-ului in care sunt expuse modele de apartamente la scara reala, ajungand la circa un apartament pe zi, cu un volum de vanzari de 150 de apartamente in mai putin de cinci luni. "De la lansarea proiectului, pe 16 mai 2006, pana in prezent, 40% din intregul proiect a fost vandut, dintre care jumatate doar in ultimele cinci luni de la deschiderea showroomului", spune Atena Tiplic, Project Manager in cadrul Colliers International. Proiectul este format din patru blocuri turn cu un total de 788 de apartamente situate pe Splaiul Unirii din Capitala. Prima faza a proiectului va fi livrata la sfarsitul anului viitor si va cuprinde trei din cele patru blocuri. Pretul mediu de vanzare al locuintelor este de 1.550 de euro/metrul patrat plus TVA, cele mai vandute apartamente fiind cele cu doua si trei camere, potrivit Colliers.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO