Companii

Spitalele private, noul domeniu fierbinte printre investitori

Spitalele private, noul domeniu fierbinte printre investitori

Foto Mihai Dăscălescu

Autor: Ioana David

08.07.2011, 00:06 2242

Investiţii record în spitale au fost anunţate în ultimasăptămână pe piaţa lo­cală după ce două proiecte de di­men­siunifoarte mari au fost făcute publice, unul de 200 mil. euro laCraiova şi altul pen­tru o unitate de 27.000 mp în Bucureşti.

În urmă cu două zile, preşedintele Con­siliului Judeţean Dolj,Ion Prio­tea­sa, a anunţat, citat de Mediafax, că firma aus­triacăVamed vrea să investească 200 mil. euro în construcţia unui spitalcu 300 de paturi la Craiova. Potrivit lui Prio­teasa, Vamed asigurămanage­men­tul spitalului AKH din Viena, acolo unde a fost tratatîn urmă cu câţiva ani pre­şedintele Traian Băsescu, iar proiec­tuldin România va fi conceput sub for­ma unui parteneriatpublic-privat în care Consiliul Judeţean Dolj vine cu te­re­nu­rilede 10-12 hectare şi cu utilităţile. Potrivit lui Prioteasa,spitalul va fi dotat cu heliport şi va purta numele de Spita­lul deUrgenţă şi Traumatologie, Craio­va, va avea managament privat, însăaici vor fi trataţi pacienţi asiguraţi la stat. După cepreşedintele Băsescu a fost tra­tat la Viena, spitalul AKH adevenit popu­lar printre români, anul trecut aici fiind tratate 600de persoane.

Contactaţi de ZF, reprezentanţii Vamed nu au făcut niciuncomentariu până la închiderea ediţiei.

Proiectul de 200 mil. euro vine după ce la începutul săptămâniifirma Premia MedCare, controlată de un medic ro­mân, şi-a propus săopereze în colabo­rare cu grupul austriac Premia-QaMed un spital cuo suprafaţă de 27.000 mp. Uni­tatea va fi amenajată în imobilulNorth Point, pe DN1, în imediata veci­nă­tate a podului Otopeni,clădire dezvoltată de omul de afaceri Dan Tatoiu, iar în pre­zentproiectul este la stadiul de închiriere a clădirii. Nu estecunoscută valoare investiţiei. Pe lângă in­tenţiile celor douăcom­pa­nii, prima jumă­tate a anului 2011 a re­prezentat un re­cordşi în ceea ce pri­veşte des­chiderile de spitale private, uni­tăţide peste 110 mil. euro fiind inau­gu­rate, po­tri­vit cal­cu­le­lorZF pe baza datelor fă­cute publice de către companii.

Spitalele inaugurate de la începutul anu­lui sunt cel al Sanador(afacere deţi­nu­tă 100% de către Doris An­dro­nescu), Sf.Constantin (spital din Bra­şov în acţionariatul căruia seregă­seş­te omul de afaceri Mihai Miron cu 33%, care a devenitcunoscut după investiţii în in­dustria de medica­men­te), spitaluloftal­mologic European Eye (cu acţio­nari turci), Delta Hospital(de­ţinut de opt români, dintre care şase me­dici), MunteniaHospital (controlat de SIF Muntenia) şi spitalul de Pediatrie alMedLife.

În aceste condiţii, fie că este vorba de inagurări sau deintenţii, 2011 poate fi con­siderat anul spitalelor private. Astacu atât mai mult cu cât peste zece pro­iec­te sunt în diferitestadii, potrivit date­lor strânse de Ziarul Financiar. Printreaces­tea se numără spitalul Pelican din Cluj (50 mil. euro),MedLife - două uni­tăţi noi în Bucureşti şi una în Braşov,Medi­cover în Bucureşti (20 mil. euro), Poli­sano la Sibiu sauRegina Maria- extin­derea maternităţii.

Anii de criză au confirmat teoria conform căreia cererea pentruservicii me­di­cale se menţine în pofida difi­cul­tă­ţiloreconomice, marii jucătorii având creş­teri de la an la an.

Majoritatea reprezentanţilor clinici­lor sunt de părere că piaţase va menţine pe creştere mulţi ani de acum încolo, dar încă deanul trecut au apărut şi voci de altă părere.

Repeziciunea cu care investitorii anunţă noi planuri pentruunităţi spita­li­ceşti aminteşte de goana din imo­biliareanterioară crizei, iar unii analişti in­depedenţi sunt de părere căscenariul e posibil să se repete. "Toată lumea se duce în aceastădi­recţie (investiţii în servicii medicale - n.red.), dar nu seţine cont de faptul că piaţa potenţială este mică. Sectorul estesu­pra­evaluat, iar genul acesta de opera­ţiuni au returnuri mici",este de părere Doru Lionăchescu, preşedinte al Ca­pital Partners,firmă specializată pe fuziuni şi achiziţii.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470