Companii

Ştiri pe scurt - Companii - 25 august

24.08.2010, 23:42 15

Kronospan Sebeş îşi demolează noua fabrică deformaldehidă pentru care nu avea autorizaţii

Compania Kronospan Sebeş a anunţat marţi că îşi demolează fabricade formaldehidă pentru care nu a primit autorizaţiile de mediu,precizând că decizia a fost luată pentru "evitarea unor pierderifinanciare", deoarece instalaţia se deteriora nefiind folosită.Kronospan Sebeş a început în 2006 construirea unei instalaţii noide producere a formaldehidei, având în vedere solicitarea tot maimare pe piaţa mobilei, însă aceasta nu a primit autorizaţia finală,iar în prezent se deteriorează din cauza condiţiilor de mediu.Potrivit datelor companiei, din 2004 Kronospan operează oinstalaţie de formaldehidă (preluată de la Grupul Frati, de la carea achiziţionat fabrica din Sebeş) care produce 30.000 de tone pean, "deţinând toate autorizaţiile prevăzute de legislaţia dinRomânia şi Uniunea Europeană şi respectând cele mai exigenteprevederi ale Uniunii Europene privind emisiile". Comisia Europeanăa dat României în martie un ultim avertisment privind fabrica deformaldehidă a Kronospan Sebeş, prin care cerea sancţionareacompaniei şi luarea măsurilor corespunzătoare protejăriimediului.

Atrium a avut venituri de 3,3 mil. euro din închiriereaMilitari Shopping Center în semestrul I

Atrium European Real Estate a înregistrat în primul semestruvenituri nete de 3,3 mil. euro din închirierea parcului de retailMilitari Shopping Center din Bucureşti, faţă de 1,59 mil. euro înperioada similară din 2009, în urma extinderii complexului.Valoarea de piaţă a Militari Shopping Center era la sfârşitul luniiiunie de 72,3 mil. euro, în scădere cu peste 6,5 mil. euro faţă deevaluarea de la sfârşitul anului trecut. "Reevaluarea în jos ainvestiţiilor din România a rezultat din situaţia dificilă în carese află încă economia din această ţară, cu impact asupra pieţeiimobiliare", se arată în raportul semestrial al companiei. Centrulavea în iunie un grad de ocupare de 98%, în scădere faţă de lunadecembrie când spaţiile erau ocupate în proporţie de 99,61%, celmai mare dintre proiectele deţinute de grup în celelalte ţări dinregiune. Atrium a achiziţionat în 2004 prima fază a proiectului dinMilitari, dezvoltat de belgienii de la Liebrecht&wooD, într-otranzacţie de 20 mil. euro. Pentru extindere, compania a alocat 67mil. euro.

Tarom va opera de anul viitor curse charter pe rutaConstanţa - Tel Aviv

Aproximativ 300 de turişti din Israel ar putea veni în viitorulsezon estival, săptămânal, în staţiunea Mamaia, iar pentrutransportul acestora în România vor fi lansate curse charterConstanţa - Tel Aviv operate de TAROM. Preşedintele AsociaţieiLitoral-Delta Dunării şi preşedintele ANAT Corina Martin a declaratcă vor fi două curse aeriene săptămânale între Israel şi Constanţa,care vor aduce pe litoralul românesc aproximativ 300 de turişti."Ne pregătim de lansarea unei curse charter Constanţa - Tel Aviv,cu o frecvenţă de două sosiri pe săptămână. Vorbim de 150 depasageri pe zbor, de două ori pe săptămână înseamnă 300 de turiştiisraelieni care vin pe săptămână pe litoral, deocamdată numai înstaţiunea Mamaia", a afirmat Corina Martin. Ea susţine că înnegocierile cu tour-operatorul israelian au fost puse mai multecondiţii, printre care alegerea hotelurilor cu piscină şiîncheierea unui acord cu un cazinou din staţiunea Mamaia.

Grupaj realizat din surse Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO