Companii

UniCredit a cedat o creanţă de 17 mil. euro la vânzarea centrului comercial Vitantis

UniCredit a cedat o creanţă de 17 mil. euro la...

Autor: Cristi Moga

11.08.2014, 00:04 754

UniCredit Bank Austria şi UniCredit Ţiriac Bank, bănci care aveau o expunere de aproape 43 de milioane de euro pe centrul comercial Vitantis din Bucureşti, au cesionat o creanţă de aproape 17 milioane de euro către fondul de investiţii Revetas care a decis să cumpere proiectul de la grupul East Balkan Properties.

Creanţa cedată a fost convertită în acţiuni deţinute de societăţile Revetas Holding LX şi Postage SRL, noii proprietari ai Vitantis, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial, iar creditele iniţiale cu o valoare de 43 mil. euro au fost modificate la jumătatea lunii iunie într-o facilitate de 26 mil. euro, reiese din datele de la Arhiva de Garanţii Mobiliare.

WikiZF: Profilul companiei UniCredit Ţiriac Bank

„Am preluat proiectul având obligaţii de investiţii majore în refacerea clădirilor, a mixului de chiriaşi şi marketing, vorbim de un minim de cinci milioane de euro. Va fi o regândire şi o rebranduire a centrului comercial, care din toamnă nu se va mai numi Vitantis, şi vor fi mărite masiv spaţiile de entertainment”, a declarat Radu Boitan, senior investment director al Revetas.

Reprezentanţii UniCredit nu au comentat informaţiile până la închiderea ediţiei.

Vitantis are o suprafaţă închiriabilă de 34.500 mp şi chiriaşi precum Carrefour, Praktiker sau Casa Rusu şi a generat anul trecut încasări de 3,5 mil. euro, având datorii totale de circa 44 mil. euro. Vitantis a fost preluat de East Balkan (pe atunci Equest) la sfârşitul anului 2006 pentru mai bine de 30 de milioane de euro, proiectul fiind format la acea vreme dintr-un magazin Praktiker şi teren pentru dezvoltare. Ulterior, compania a mai investit în jur de 30 de milioane de euro în extinderea proiectului, iar în toamna anului 2008, la finalizarea investiţiei, cei de la Equest intenţionau să vândă centrul comercial de lângă târgul auto de la Vitan pentru circa 70 mil. euro.

Piaţa imobiliară însă a căzut, iar rezultatele centrului comercial au fost sub aşteptări, astfel că acum investitorii au fost forţaţi să vândă după ce în prima parte a acestui an au cedat şi proiectul Moldova Mall din Iaşi către omul de afaceri Gheorghe Iaciu.

Revetas este un fond oportunist cu sediul în Londra, specializat în preluarea unor active aflate în dificultate, ale cărui investiţii sunt concentrate pe cinci pieţe din sud-estul Europei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO