Analiza ZF. Cum să locuieşti mai bine. Viaţa fără canalizare şi apă curentă la câţiva kilometri de Bucureşti. Urbanist: „Reţelele de utilităţi au fost gândite pentru capacităţi mai mici decât cele care sunt azi, iar acum nu există o strategie pentru adaptarea lor la noua realitate“

♦ Infrastructura ar trebui să se dezvolte în funcţie de numărul utilizatorilor şi de nevoile agenţilor economici din zona respectivă. Lipsa sistemelor de infrastructură se răsfrânge asupra calităţii vieţii oamenilor ♦ În literatura de specialitate se vorbeşte din ce în ce mai des despre sisteme „rurbane“, care înseamnă, practic, că oraşul creşte, devine un consumator din ce în ce mai mare de resurse - teren, forţă de muncă, hrană - şi se extinde către proximităţile rurale, urbanizându-le treptat.

Doar câteva zeci de kilometri despart co­munele li­mi­trofe Capitalei de centrul ora­şului cel mai dezvoltat economic din România. Din Berceni, Otopeni, Bragadiru, Măgurele, Chiajna poţi ajunge în Bucureşti, cu puţin noroc, în mai puţin de o oră. Şi totuşi, când vine vorba de accesul la utilităţi, de multe ori distanţa parcă se mă­soară în secole.

„Propun spre vânzare o casă in­dividuală cu arhi­tectură mo­der­nă medite­ra­neană. (...) Vila face parte dintr-un complex rezidenţial nou compus din zece unităţi locative. (...) Casa se vinde la cheie, cu toate dotările necesare desfăşurării unei vieţi moderne şi liniştite. (...) Vilele sunt branşate la toate utilităţile oraşului: electricitate, gaze naturale, apă din puţ de mare adâncime (18 metri, în a doua pânză freatică) şi canalizare prin fosă“, este descrierea care însoţeşte anunţul de vânzare a unei locuinţe la un preţ de 140.000 de euro în Berceni, lângă Bucureşti.

Un alt anunţ promovează pe site-ul imobiliare.ro o vilă individuală tip duplex în Bragadiru, „cu puţ cu hidrofor, fosă septică“, la un preţ „negociabil după vizionarea locuinţei“.

„Casă singură în curte, şase camere, două puţuri, are curent, gaze, fosă septică şi multe anexe“, sună un alt anunţ, pentru o casă din Otopeni, care se vinde cu 252.000 de euro.

Ziarul Financiar a selectat de pe platforma Tempo a Institutului Naţional de Statistică toate localităţile care sunt direct „lipite“ de Bucureşti şi a adunat numărul de locuinţe livra­te în ultimii cinci ani în fiecare dintre ele. Indiscutabil, oraşul Bragadiru conduce cu peste 6.000 de livrări în perioada 2017-2021 (de când datează cele mai recente date la INS), fiind urmat îndeaproape de localităţi precum Popeşti-Leordeni (cu 4.514 lo­cuinţe noi), Otopeni (3.054), Tunari (2.536), Dobroeşti (2.145) şi apoi altele, cu mai puţin de 2.000 de unităţi noi în intervalul amintit. „Mă uit după case de ceva timp şi am remarcat că sunt multe localităţi aproape de Bucureşti care nu au apă curentă şi canalizare, cum e Berceni. Nu mi se pare în regulă ca la 30 de minute de Bucureşti să fie altă lume“, spune Florentina, o tânără care „scanează“ piaţa rezidenţială din jurul Capitalei şi care spune că a observat multe lipsuri în ceea ce priveşte dotarea cu utilităţi a localităţilor limitrofe.

Beatrice locuieşte chiar în comuna Berceni de mulţi ani şi spune că nu este racordată nici la canalizare, nici la apă curentă.

„Canalizare nu există deloc în Berceni, deoarece nu avem staţie de epurare, iar la reţeaua de apă doar bulevardul principal este conectat, din câte ştim noi. În rest, avem puţuri şi fose septice. Trebuie să golim fosa cam la trei săptămâni şi ne costă circa 200 de lei, sunt nişte costuri mult mai mari decât dacă ne-am lega la canalizare“, spune ea.

În aceste condiţii, pretenţiile nici măcar nu mai pot fi mari pentru localităţile din provincie.

„Noi avem canalizarea la poartă, dar încă nu o putem folosi pentru că nu are înclinaţia necesară, astfel încât apa din casă să ajungă la canalizare. Ne trebuie pompă. Problema nu este doar la noi, ci pe toată strada, deoarece proiectul a fost prost făcut“, spune Nicoleta, o locuitoare din Câmpina.

 

Cum şi de ce s-a ajuns aici?

„În comune şi în comunele care au devenit oraşe, reţelele de utilităţi au fost gândite pentru capacităţi mai mici decât cele care sunt azi. Din cauza preţurilor mari din oraşe, oamenii care au vrut să stea la casă au fost nevoiţi să se mute în suburbii şi au aglomerat zonele limitrofe. Problema este că nu există o strategie pentru adaptarea reţelelor la noua realitate“, spune Sergiu Călifar, arhitect designer şi urbanist.

Localităţile limitrofe Bucureştiului alcătuiesc astfel, împreună cu oraşul, o zonă metropolitană care ar trebui să fie conectată cât mai bine.

„Noi însă facem nişte comune-dormitor, nişte sateliţi din care oamenii trebuie să plece ca să lucreze în oraş, astfel că devin practic navetişti“, mai spune Sergiu Călifar.

Infrastructura ar trebui să se dezvolte în funcţie de numărul utilizatorilor şi de nevoile agenţilor economici din zona respectivă. Lipsa sistemelor de infrastructură se răsfrânge asupra calităţii vieţii oamenilor.

„În general, infrastructura de utilităţi pe care noi le considerăm de bază - reţele de apă şi canalizare, reţele de gaze, reţele electrice - în zonele urbane nu funcţionează în mod defectuos la nivelul comunităţilor limitrofe ale Bucureştiului, ci ineficient“, spune Andrei Alexandrescu, de profesie urbanist.

Spre deosebire de legislaţia din România, în unele ţări din vestul Europei, dezvoltatorii proiectelor sunt obligaţi să asigure infrastructura în zona de intervenţie anterior începerii construcţiilor, când vine vorba de proiecte noi. Prin această metodă, se asigură buna funcţionare a proiectului într-o fază incipientă a investiţiei.

Ziarul Financiar a transmis primăriilor din Berceni, Bragadiru şi Otopeni solicitări cu privire la ponderea locuitorilor racordaţi la sistemul centralizat de apă şi canalizare, la măsurile care se iau pentru branşarea tuturor locuitorilor şi la perspectivele de dezvoltare dacă toată lumea ar beneficia de aceste utilităţi. Nicio primărie nu a răspuns solicitării ZF.

„Se remarcă nevoia unei Autorităţi de Planificare la nivel de Zonă Metropolitană, care să coordoneze reglementările urbanistice cu investiţiile publice la nivel de infrastructură de transport şi edilitară. Cu alte cuvinte, să fie organizate dezvoltări acolo unde se realizează investiţiile necesare de către autorităţile publice locale, coordonate la nivel metropolitan. Bucureştiul, din nefericire, nu a făcut asta, însă este imperios să recupereze decalajele de gestiune teritorială faţă de alte capitale europene, pentru a rămâne atractiv şi competitiv“, spune Mihaela Puşnava, urbanist şi fondatoarea Agorapolis.

Un model coerent de dezvoltare a comunelor limitrofe unei capitale, spune ea, trebuie să ţină cont de mai multe elemente: o bună conectivitate cu oraşul (atât la nivel de viteză, cât şi la nivel de frecvenţă a transportului public nepoluant sau puţin poluant „ tren, metrou, autobuze electrice); dezvoltarea reţelelor de echipare tehnico-edilitară (alimentare cu apă, canalizare, canalizare pluvială, alimentare cu energie electrică, alimentare cu gaze naturale, înainte de autorizarea şi realizarea de noi construcţii); nevoia unor dotări de proximitate bine dezvoltate şi în comunele satelit (educaţie, comerţ, sănătate, alimentaţie publică, sport); nevoia păstrării ocupaţiilor tradiţionale şi a arhitecturii tradiţionale din rural, acolo unde aceasta există, ca resursă identitară.

„Zonele rurale din jurul marilor oraşe joacă roluri multiple: de a asigura baza de producţie alimentară de proximitate, de a oferi acces†la locuire individuală la costuri mai reduse sau pe suprafeţe de teren mai mari, de a oferi resurse umane. Delimitarea dintre cele două tipuri de ţesuturi „ rural şi urban devine din ce în ce mai puţin vizibilă, constituindu-se în zone urbane funcţionale/ zone metropolitane“, mai spune Mihaela Puşnava.

În literatura de specialitate, se vorbeşte din ce în ce mai des despre sisteme „rurbane“, care înseamnă, practic, că oraşul creşte, devine un consumator din ce în ce mai mare de resurse „ teren, forţă de muncă, hrană „ şi se extinde către proximităţile rurale, urbanizându-le treptat.

„Este esenţial ca aceste fenomene să se producă controlat, printr-o bună gestiune a teritoriului „ cu planificare organizată, structurată.“