Cum să locuiești mai bine?

Cum să locuieşti mai bine. Bucureştiul pe harta rezidenţială a Europei Centrale şi de Est: ponderea celor care aleg chiria în locul propriei locuinţe a început să crească

03.12.2022, 15:01 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Chiria lunară pentru o locuinţă cu o cameră porneşte de la 300 de euro în Bucureşti şi ajunge la 650 de euro în Varşovia, potrivit unui raport realizat de firma internaţională de avocatură CMS şi de compania de servicii imobiliare comerciale şi de investiţii CBRE.

♦ Cu o pondere de 95,3% din populaţia României care locuieşte în case şi apartamente proprietate personală, şi nu cu chirie, România conduce de ani buni la acest indicator, potrivit Eurostat ♦ Totuşi, timid, creşte şi ponderea celor care aleg chiria.

Chiria lunară pentru o locuinţă cu o cameră porneşte de la 300 de euro în Bucureşti şi ajunge la 650 de euro în Varşovia, potrivit unui raport realizat de firma internaţională de avocatură CMS şi de compania de servicii imobiliare comerciale şi de investiţii CBRE. Studiul s-a concentrat pe cele cinci mari capitale din zona Europei Centrale şi de Est – Bucureşti, Budapesta, Varşovia, Bratislava şi Praga.

În ceea ce priveşte preţul mediu de vânzare al locuinţelor, acesta se situează, potrivit raportului, la 1.700 de euro pe metru pătrat în Bucureşti.

La locuinţele noi, media este de 1.900 de euro pe metru pătrat, ceea ce face din Bucureşti capitala cu cele mai accesibile preţuri din zona Europei Centrale şi de Est. Totuşi, pe segmentul nou, în vara lui 2022 faţă de vara lui 2021, preţurile au ajuns să fie cu 25-30% mai mari.

„Cumpărarea unei locuinţe presupune un efort mai mare în cele cinci capitale din CEE decât media UE în 2021: conform Eurostat, în timp ce media UE a fost echivalentul salariilor pentru 12,3 ani pentru un apartament de 75 de metri pătraţi, acelaşi indicator a fost de 14,5 ani pentru Bucureşti, 16,2 pentru Budapesta, 19,4 pentru Varşovia, 23,1 pentru Bratislava şi un uluitor 24,5 pentru Praga“, se arată în acelaşi raport.

Cu o pondere de 95,3% din populaţia României care locuieşte în case şi aparta­mente proprietate personală, şi nu cu chirie, România conduce de ani buni la acest indicator, potrivit Eurostat. Totuşi, timid, creşte şi ponderea celor care aleg chiria, astfel că în 2021 ei au reprezentat 4,7%, faţă de 3,9% în 2020.

„Înainte de 2000, piaţa rezidenţială a Bucureştiului era formată în principal din unităţi vechi, amplasate în clădiri livrate în perioada comunistă şi doar câteva clădiri de dimensiuni reduse dezvoltate în zone exclusiviste din nordul Capitalei. Anul 2005 a marcat o bornă pentru România şi, în special, pentru piaţa rezidenţială din Bucureşti, atunci fiind anunţate de dezvoltatori proiectele rezidenţiale cu mai mult de 100 de unităţi per ansamblu“, se arată în studiu.

Programele guvernamentale care au dat un imbold pieţei, pe măsură ce condiţiile de creditare s-au înăsprit, au schimbat structura sectorului rezidenţial în timp.

„Cu circa 21.000 de unităţi rezidenţiale estimate a fi livrate până la sfârşitul anului 2022 şi alte 20.000 de unităţi în cursul anului viitor, Bucureştiul şi regiunea Ilfov au un orizont consistent de livrări“, mai notează realizatorii raportului.