Cum să locuiești mai bine?

Cum să locuieşti mai bine. Compartimentarea: Apartament decomandat sau nu? De ce?

26.07.2022, 18:10 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Organizarea camerelor unui apartament decomandat este văzută ca un avantaj atunci când vine vorba de achiziţia unei locuinţe şi, de multe ori, acest beneficiu se reflectă şi în preţ. Dacă până nu demult cumpărătorii făceau frecvent un compromis cumpărând şi locuinţe fără această caracteristică, lucrurile s-au schimbat odată cu pandemia.

„Apartamentele decomandate au apărut în apogeul perioadei funcţionaliste (anii ’60-’70). Sunt rodul unui curent care a străbătut întreaga gândire arhitecturală la nivel global în acea perioadă. Au apărut pe fondul dezvoltării marilor oraşe, când cererea de locuinţe era foarte ridicată. Un apartament trebuia să ofere toate comodităţile unei case, cu camere dedicate fiecărui tip de activitate, cu spaţii de depozitare, hol, circulaţii juste între camere, balcon etc. În România sunt asociate perioadei comuniste, astfel că, odată cu Revoluţia, foarte mulţi români au început să le aducă modificări“, spune arhitectul Alexandru Călin.

Când vine vorba de apartamentele noi, dezvoltatorii optează, de regulă, pentru cele nedecomandate, organizând spaţiul în aşa fel încât zonele să fie libere şi flexibile, aşa cum le mar­ketează de cele mai multe ori dezvolta­torii.

„Bucătăria, în aceste cazuri, devine un perete mobilat în cadrul livingului, fapt care în economia unui proiect în­seamnă pereţi mai puţini de construit, implicit o reducere semnificativă a in­vestiţiei. Aşa încât orice dezvoltator va prefera acest tip de apartament.“

Eliminând spaţii precum holul, bucătăria, debaraua, un dezvoltator poate obţine un număr mai mare de apartamente, fapt care, la finalul proiectului, se traduce în profit crescut. Modul de viaţă al multor familii tinere – principalii clienţi ai pieţei imobiliare – a contribuit la acest tip de ofertă de apartament, deoarece se lucra mult, se gătea puţin acasă şi se petrecea destul de puţin timp în interiorul apartamentului.

„Pandemia a adus nişte schimbări foarte importante în ceea ce priveşte modul de viaţă şi locuirea. S-a stat mult mai mult acasă, oamenii au început să gătească din nou în apartamentele proprii. A apărut nevoia unei camere de lucru acasă, biroul. Şi la fel a unor spaţii suplimentare pentru depozitare. Aşa încât, probabil, foarte mulţi cumpărători preferă acum apartamente decomandate, care să le ofere toate aceste facilităţi. Pe segmentul premium tendinţa se observă şi există oferte în acest sens în piaţă.“

Şi în celelalte segmente cererea ar fi în acelaşi sens, însă puterea mai scăzută de cumpărare face ca apartamentele nedecomandate să reprezinte o opţiune.

„Nevoia de spaţii însă e reală şi acolo, pentru că, după cumpărare, foarte mulţi clienţi apelează la arhitecţi sau designeri de interior pentru o remodelare, iar cerinţele sunt, în cele mai multe cazuri, aceleaşi: o bucătărie închisă, pe cât se poate, spaţii de depozitare extinse, separare între camere, mici holuri (mai ales în zona intrării)“, mai spune Alexandru Călin.