Cum să locuiești mai bine?

Cum să locuieşti mai bine. O nouă găselniţă a dezvoltatorilor pentru piaţa rezidenţială: vânzarea apartamentelor noi cu chiriaşi „la pachet“

02.12.2023, 12:05 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Investitorii care achiziţionează apartamente în acest regim, cu chiriaş inclus, sunt oameni de afaceri şi investitori care doresc să-şi protejeze banii de inflaţie, care nu au neapărat timp să se ocupe îndeaproape de investiţie şi care doresc ca investiţia lor să genereze imediat venituri.

O mişcare nouă îşi face loc pe piaţa imobiliară din România dedicată investitorilor care nu îşi doresc să se preocupe şi să se implice personal în procesul de identificare a chiriaşilor pentru locuinţele pe care le deţin. Dezvoltatorul proiectului Aqua City din Bucureşti a implementat o strategie prin care în an­samblul rezidenţial se pot cumpăra apartamente deja închiriate.

„Strategia a fost conse­cinţa noilor realităţi de pe pia­ţa de real estate din România, marcată de războiul de la graniţă, de creşterile pre­ţurilor la energie, de majorarea dobânzilor bancare. Clienţii care doreau să-şi achiziţioneze un apartament nou nu mai reuşeau să se încadreze la un credit ipotecar, astfel că s-au reorientat către închirierea de aparta­mente în ansamblurile pe care le vizau pentru cumpărare. În cazul Aqua City, s-au adăugat şi orga­nizaţii care au închiriat un nu­măr mai mare de aparta­mente. Astfel, am reuşit să închiriem aproape toate aparta­men­tele care se aflau încă la vân­zare, oferind şi chiriaşilor posibili­tatea de a le achiziţiona după cinci ani“, spune Achilleas Pitoulias, director de vânzări la Aqua City.

Investitorii care achiziţionează apartamente în acest regim, cu chiriaş inclus, sunt condiţionaţi să respecte contractul de închiriere aflat în vigoare, semnat pe cinci ani cu chiriaşul actual.

„Clienţii vizaţi de această campanie sunt oamenii de afaceri şi investitorii care doresc să-şi protejeze banii de inflaţie, care nu au neapărat timp să se ocupe îndeaproape de investiţie şi care doresc ca investiţia lor să genereze imediat venituri.“

Complexul Aqua City, alcătuit din şase blocuri, este dezvoltat de Aquacity Development – controlat de o firmă înregistrată în Cipru - Losscar Ltd, alături de Ionuţ Decebal Coţofană şi Simart Architecture.

„Pe parcursul acestui an, am avut mai multe cereri de ofertă de la investitori care doreau să negocieze un număr mai mare de apartamente – 10, 15, chiar şi 30. Am gândit acest produs ca pe o facilitate pentru investitorii care nu au timp să se ocupe de acţiunile ce presupun închirierea unei proprietăţi: anunţuri de închiriere, organizarea vizionărilor, calificarea clienţilor, probleme cu încasarea la timp a chiriei etc.“

Aceşti investitori îşi încasează valoarea chiriei direct de la dezvoltator, din prima lună din care devin proprietari. De administrare se ocupă dezvoltatorul Aqua City.

„Preţurile de închiriere sunt 450 de euro pe lună în cazul apartamentelor cu două camere şi 600 de euro pe lună în cazul apartamentelor cu trei camere. Aceste sume sunt virate lunar de către dezvoltator proprietarilor“, mai spune Achilleas Pitoulias.

Până acum, au fost semnate cinci astfel de contracte de vânzare-cumpărare, iar dezvoltatorul se află în discuţii şi cu alţi clienţi pentru definitivarea vânzării.

Strategia dezvoltatorilor Aqua City vine în contextul în care mulţi români şi-au refăcut planurile şi au ales să rămână chiriaşi în loc să-şi cumpere o locuinţă, din cauza preţurilor ridicate şi a dobânzilor mari. Tot ca efect al acestei situaţii, în această primăvară, Ionuţ Negoiţă, dezvoltatorul proiectelor HILS din zona Theodor Pallady, spunea că se reorientează către dezvoltarea de portofolii de apartamente pe care să le închirieze, în condiţiile în care vânzările de locuinţe au „călcat frâna“ pe segmentul mediu, cel mai afectat de creşterea dobânzilor la credite.

Pe fondul cererii ridicate de locuinţe de închiriat, se vorbeşte tot mai des despre dezvoltarea ansamblurilor de locuinţe special în acest scop. Dezvoltatori precum AFI Europe, Visionapartments, Forty Management sau Toff Dominium – divizia de rezidenţial a grupului Altex – au anunţat că investesc în astfel de proiecte destinate exclusiv închirierii.

Achilleas Pitoulias, director de vânzări la Aqua City: Am gândit acest produs ca pe o facilitate pentru investitorii care nu au timp să se ocupe de acţiunile ce presupun închirierea unei proprietăţi.