Cum să locuiești mai bine?

Cum să locuieşti mai bine. O practică veche, dar actuală: anunţurile de tipul „Caut urgent apartament în această zonă. Plata cash.“ Ce se află în spatele lor?

07.02.2023, 00:06 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Consultanţii imobiliari spun că această practică datează de la începutul anilor 2000.

„Caut urgent apartament în această zonă. Plata cash.“ Tiparul standard al mesajelor care se regăsesc în cutiile poştale ale blocurilor din toate zonele Bucureştiului, însoţite de un număr de telefon la care ar urma să răspundă un eventual cumpărător.

De fapt, de cele mai multe ori, la capătul firului se află reprezentantul unei agenţii care caută astfel să ajungă la o bază de clienţi care, poate, nu sunt familiarizaţi cu online-ul sau care încearcă să scape de plata unui comision pe care l-ar presupune colaborarea cu o platformă de anunţuri.

„Avem clienţi care ar vrea să cumpere în zona dumneavoastră. Suntem o agenţie imobiliară şi căutăm toate tipurile de apartamente“, este unul dintre răspunsurile primite la apelarea unui număr de telefon indicat într-un anunţ.

Consultanţii imobiliari spun că această practică – una veche, de altfel, care datează de la începutul anilor 2000 – ar trebui urmărită cu atenţie. „Recomandarea mea este ca fiecare vânzător, înainte de a-şi scoate proprietatea la vânzare, să apeleze la un profesionist şi să se informeze“, spune Iulian Berghian, CEO al Re/Max România.

Cel mai adesea, practica anunţurilor de acest tip este o tehnică de marketing a unor mici agenţii de cartier, care nu dispun de bugete de marketing şi astfel îşi măresc portofoliul de oferte.

„Conform studiilor noastre, 90% dintre cei interesaţi de achiziţia, vânzarea, închirierea sau plasarea în chirie a unei proprietăţi folosesc platformele online de anunţuri, acestea fiind în continuare pe locul 1 în preferinţele românilor. Când vine vorba despre cei 10% care nu vor să folosească sau nu au folosit site-uri de anunţuri pentru o tranzacţie imobiliară, aceştia apelează mai degrabă la cunoştinţe şi recomandări pentru a găsi o proprietate. Aşadar, biletele din cutiile poştale sunt rar folosite, iar atunci când sunt create, sunt mai degrabă utilizate în paralel cu căutările pe site-urile imobiliare“, spune Monica Dudău, marketing manager la Storia.ro şi OLX Imobiliare, platforme online cu anunţuri imobiliare. Deşi unele astfel de anunţuri probabil că au succes, consultanţii mai spun că aceasta rămâne totuşi o practică marginalizată.