♦ Grupul Saint-Gobain, care include mai multe firme pe piaţa locală, a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de aproape 2,2 miliarde de lei, în creştere cu 45% faţă de anul precedent.
Scăderea vânzărilor de locuinţe, pe fondul preţurilor mari şi al dobânzilor care se menţin ridicate, orientează companiile din domeniul construcţiilor către alte nişe de business. Este cazul gigantului francez Saint-Gobain.
„Vânzările de locuinţe încetinesc. Vizibilitatea pentru activitatea de construcţii pe termen scurt şi mediu este scăzută. Pentru a depăşi această provocare, ne concentrăm pe identificarea altor oportunităţi de dezvoltare şi diversificare a portofoliului nostru, explorând potenţialul altor sectoare şi pieţe emergente“, au spus reprezentanţii Saint-Gobain în România.
Ei au precizat că se referă la clădiri din sectorul comercial - supermarketuri, malluri, hipermarketuri -, clădiri industriale, centre logistice, case prefabricate, dar şi la izolaţiile tehnice pentru echipamentele industriale sau aplicaţii marine.
„Legat de pieţe, facem paşi către consolidarea poziţiei în pieţele emergente regionale (Bulgaria, Moldova, ţările din Balcanii de Vest), utilizând mai intens expertiza tehnică şi comercială din România, dar şi capacităţile extinse de producţie – de exemplu, noua fabrică de gips-carton ce va deveni funcţională spre finalul anului şi portofoliul extins de produse şi soluţii dezvoltate în România, de la exterioare incluzând faţade vitrate până la interioare.“
Demararea de noi proiecte de birouri este un proces tot mai rar în 2023. „Totodată, în contextul inflaţiei curente, constatăm că finanţarea devine din ce în ce mai costisitoare pentru susţinerea investiţiilor în curs şi a celor planificate, situaţie ce necesită o abordare atentă a prioritizării şi gestionării resurselor financiare.“
Grupul Saint-Gobain, care include mai multe firme pe piaţa locală, a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de aproape 2,2 miliarde de lei, în creştere cu 45% faţă de anul precedent. Numărul total de angajaţi a ajuns la 2.038, faţă de 2.000 cu un an în urmă, potrivit informaţiilor transmise în vederea realizării anuarului ZF Cei mai mari jucători din economie – ediţia 2023, care a apărut recent pe piaţă.
„Din punctul de vedere al producţiei, cel mai important proiect în derulare este dezvoltarea noii linii de producţie pentru plăcile dingips-carton la fabrica noastră din Turda. Această investiţie reprezintă un pas semnificativ în îmbunătăţirea capacităţii noastre de producţie şi în extinderea portofoliului de produse.“ De asemenea, pentru extinderea capacităţii de producţie şi la fabrica de ipsos din Turda, grupul va pune în funcţiune în perioada imediat următoare un cuptor nou, modern, cu o capacitate mai mare, care va genera economii în consumul de energie. Un alt proiect major aflat în derulare este construirea unui parc de energie verde în colaborare cu ENGIE Romania, amplasat pe terenul fabricii de sticlă din Călăraşi. Energia produsă va fi utilizată în proporţie de 100% pentru autoconsum.
„În ceea ce priveşte evaluarea situaţiei economice, considerăm că România poate evita o recesiune, iar prognozele actuale susţin această evoluţie. Cu toate acestea, există anumite aspecte pe care le luăm în considerare în evaluarea situaţiei economice actuale, iar unele sectoare din economie ar putea întâmpina dificultăţi mai mari decât economia în general“, mai spun reprezentanţii Saint-Gobain.
Fondurile disponibile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pot avea un impact semnificativ asupra economiei, însă doar cu condiţia ca ele să fie accesate într-un procent suficient de mare. Implementarea cu succes a acestor fonduri poate sprijini redresarea economică şi stimularea investiţiilor în diverse sectoare, adaugă respondenţii.
„Totuşi, trebuie să ţinem cont de faptul că economia României este în mare măsură o economie bazată pe consum, iar inflaţia poate afecta această situaţie. În contextul în care dobânzile rămân ridicate, situaţia poate deveni sensibilă. Este important să monitorizăm evoluţiile din Europa, deoarece importăm bunuri şi servicii din această regiune, iar anumite ţări europene se confruntă cu dificultăţi economice mai mari decât România.“
În prezent, pe plan local, Saint-Gobain are 22 de linii de producţie pentru plăci de gips-carton, ipsosuri, vată minerală de sticlă şi bazaltică, mortare, sticlă pentru construcţii, vitraje auto şi abrazivi în 12 situri industriale situate în Brăneşti, Călăraşi, Ploieşti, Satu-Mare, Turda, Suceava şi Vălenii de Munte.
Printre proiectele din România cărora Saint-Gobain le-a furnizat produse se numără birourile Timpuri Noi Square (birouri dezvoltate de Vastint), Orhideea Towers (dezvoltat de CA Immo), extinderea complexului de wellness Therme, spitalul Grigore Alexandrescu şi altele.
Grupul Saint-Gobain care include mai multe firme pe piaţa locală, a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de aproape 2,2 mld. lei, în creştere cu 45% faţă de anul precedent.
Numărul total de angajaţi a ajuns la 2.038, faţă de 2.000 cu un an în urmă, potrivit informaţiilor transmise în vederea realizării anuarului ZF Cei mai mari jucători din economie – ediţia 2023
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE