Peste două milioane de tone de ambalaje din toate categoriile sunt puse anual pe piaţa din România, potrivit datelor Asociaţiei Române pentru Ambalaje şi Mediu (ARAM), care reuneşte 23 de producători de bunuri ambalate şi de ambalaje.
„Ar fi foarte bine dacă Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) ar putea impulsiona nu doar reciclarea ambalajelor incluse în sistem, ci, în acelaşi timp, şi colectarea separată în vederea reciclării şi a valorificării tuturor ambalajelor“, spune Sorin Dincea, public affairs şi executive officer la ARAM.
Asociaţia a fost fondată în ianuarie 2001, iar dintre membrii ei fac parte companii precum Bergenbier, Coca-Cola România, Danone, Henkel, Mars, Maspex, Red Bull România, Romaqua Group, Unilever România şi Ursus Breweries.
„Scopul asociaţiei este de a sprijini soluţii eficiente pentru reducerea impactului deşeurilor de ambalaje asupra mediului, conservarea resurselor, a materialelor şi a produselor pentru a păstra valoarea acestora cât mai mult timp în economie şi, în acelaşi timp, asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru toate tipurile de ambalaje şi toţi producătorii.“
ARAM elaborează documente de analiză în vederea ameliorării colectării separate pe fracţii, a creşterii ratei de reciclare a deşeurilor de ambalaje şi a îndeplinirii tuturor obligaţiilor privind ambalajele, precum şi în legătură cu proiecte de acte normative supuse consultării publice.
„Asociaţia a sprijinit, alături de alte organizaţii similare, realizarea studiului privind evaluarea sistemului de garanţie, componentă a sistemului de gestionare a deşeurilor.“
SGR presupune că, începând cu data de 30 noiembrie 2023, consumatorii vor putea să returneze în magazine ambalajele de unică folosinţă din plastic, sticlă sau metal pentru băuturi. Cumpărătorii vor plăti o garanţie de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 şi 3 litri inclusiv.
După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE