Economia verde

Pagina Verde. EcoNews ZF

09.11.2022, 00:06 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ Pentru a produce un metru cub de ciment este nevoie de aproape 1.000 de ori mai multă energie decât pentru a menţine în funcţionare un televizor obişnuit, este concluzia unui studiu realizat de Industry Link, o companie care studiază tendinţele de pe piaţa construcţiilor. Industria producătoare de ciment este răspunzătoare.

♦ Compania de consultanţă imobiliară Colliers a creat un departament denumit ESG Strategic Advisory, prin care oferă consultanţă pentru calculul amprentei de carbon în proiecte de decarbonizare „Net Zero Carbon“.

♦ Tranziţia la o economie verde ar putea duce la crearea a 700.000 de locuri de muncă în Uniunea Europeană în următorii ani, fiind vizate poziţii dedicate noilor reglementări în materie de circularitate, este una dintre concluziile unui studiu realizat de compania Clean Recycle, activă pe piaţa transferului de responsabilitate privind deşeurile de ambalaje (OIREP). „Economia circulară este un obiectiv important la nivelul Uniunii Europene, ar putea genera, în medie, un PIB cu 0,5% mai mare până în 2030 şi ar putea crea în jur de 700.000 de noi locuri de muncă în statele membre, în fabricile de reciclare sau în unităţile de reparaţii“, notează realizatorii studiului.

♦ Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis şi AerLive.ro au lansat campania AerCurat pentru Bucureşti, o campanie de informare şi conştientizare cu privire la impactul poluării asupra sănătăţii umane, care analizează efectele poluanţilor atmosferici asupra afecţiunilor respiratorii, oncologice, pediatrice, cardiologice şi dermatologice.

♦ Companiile, organizaţiile şi instituţiile publice sau private cu sediul şi operaţiunile în România se pot înscrie gratuit, până pe 10 noiembrie, în competiţia Gala Green Report cu proiecte care implementează soluţii locale de sustenabilitate.

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Raiffeisen Bank