Economia verde

Pagina verde. EcoNews ZF

11.01.2023, 00:04 Autor: Alina-Elena Vasiliu

♦ Începând de pe 29 decembrie 2022, producătorii şi comercianţii de băuturi se pot înregistra în baza de date a Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR). Înregistrarea este obligatorie şi se face pe site-ul administratorului SGR, www.returosgr.ro. Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) este conceput pentru a încuraja returnarea ambalajelor de băuturi de unică folosinţă pentru a fi reciclate, contribuind în acest fel la creşterea cantităţii şi a calităţii materialelor colectate pentru reciclare. Producătorii de băuturi, prin intermediul administratorului SGR, sunt obligaţi să realizeze obiective minime anuale de returnare a ambalajelor SGR, primul pas pentru atingerea acestor ţinte fiind înregistrarea în sistem şi încheierea contractului cu RetuRO Sistem

Garanţie-Returnare S.A. Aceştia nu vor mai putea să-şi vândă produsele consumatorilor din România dacă nu s-au înregistrat în prealabil în baza de date a SGR. Neînregistrarea în baza de date operată de administratorul SGR atrage după sine o amendă între 20.000 şi 40.000 lei. Producătorii, importatorii şi comercianţii sunt aşteptaţi să se înregistreze până pe data de 28 februarie 2023.

♦ Până pe 15 ianuarie 2023, brazii de Crăciun care s-au uscat pot fi predaţi în magazinele retailerului de bricolaj Leroy Merlin, care se ocupă de colectarea şi reutilizarea lor. În schimbul bradului uscat, este acordat un voucher de cumpărături în valoare de 25 de lei.

♦ Retailerul francez Auchan a lansat în Portugalia un serviciu prin care clienţii pot returna pungile în care le-au fost livrate comenzile anterioare. Mai departe, Auchan trimite ambalajele către reciclare.

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Raiffeisen Bank