Pagina verde. Rapoartele de sustenabilitate, o chestiune de onestitate. „Este dificil de evaluat impactul nerespectării obligaţiilor de raportare la nivel naţional“

♦ ANAF şi Ministerul Finanţelor Publice, cu toate că primesc raportările, nu le interpretează şi nu le verifică, corectitudinea lor nefiind deocamdată o bază de taxare. Altfel spus, dacă raportul este întocmit, nu mai contează şi conţinutul lui ♦ Singurii care se uită cu atenţie în raportările de sustenabilitate sunt partenerii financiari ai companiilor, precum Bursa de Valori, băncile finanţatoare şi alţi investitori financiari.

Companiile private care au, în medie, peste 500 de salariaţi trebuie să depună, odată cu situaţiile financiare anuale aferente, şi o raportare nefinanciară, care include informaţii precum cele privind aspectele de mediu, sociale şi de personal sau respectarea drepturilor omului. În linii mari, specialiştii spun că obligaţia stă în realizarea rapoartelor, nu neapărat şi în corectitudinea datelor transmise. Aşa că, în esenţă, deocamdată adevărul declaraţiilor de sustenabilitate rămâne la latitudinea companiilor, în lipsa unor organe de control.

„Asigurarea informării stakeholderilor asupra rezultatelor nefinanciare înregistrate de companie în perioada de referinţă, conform principiului transparenţei, reprezintă scopul principal al acestor raportări. Am putea spune că raportarea nefinanciară se aseamănă cu rapoartele financiare anuale ale administratorilor sau ale companiilor care aparţin unui grup“, spune Casiana Fometescu, fondatoarea companiei Carbon Expert şi consultant pe probleme legate de emisiile de gaze cu efect de seră, proiecte de energie regenerabilă şi proiecte de eficienţă energetică.

Obligativitatea realizării rapoartelor de sustenabilitate este stabilită prin Ordinul MFP nr. 3456/2018, care transpune Directiva UE 95/2014 privind raportarea non-financiară. În cazul nedepunerii raportului la ANAF, compania este amendată cu sume care pornesc de la 1.000 de lei şi pot ajunge la 3.000 de lei.

Legea nu specifică însă câte obiective de dezvoltare sustenabilă (SDG „ sustainable development goals) trebuie neapărat atinse şi nici care dintre ele sunt obligatorii, astfel că, în continuare, caracterul acestor declaraţii ţine de onestitatea companiilor.

„Probabil că este dificil de evaluat impactul nerespectării obligaţiilor de raportare la nivel naţional. Asupra companiei, nerespectarea directivei de raportare echivalează cu nerespectarea raportării anuale a administratorului, fiind considerată contravenţie conform prevederilor Legii 82/1991“, spune Dorin Grec, project manager la Fine Consulting, o companie de consultanţă care furnizează firmelor servicii şi informaţii în vederea dezvoltării şi le oferă sprijin pentru raportările de sustenabilitate.

Având în vedere caracterul multidisciplinar al datelor de sustenabilitate, adaugă el, este dificilă verificarea lor. ANAF şi Ministerul Finanţelor Publice, cu toate că primesc raportările, nu le interpretează şi nu le verifică, corectitudinea lor nefiind deocamdată o bază de taxare. Altfel spus, dacă raportul este întocmit, nu mai contează şi conţinutul lui.

Scopul final al acestor raportări este acela de a evalua impactul de mediu şi pe cel social în conformitate cu 17 scopuri enunţate în agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, printre care eliminarea foametei, egalitatea de gen, energie curată la preţuri accesibile, oraşe şi comunităţi durabile, consum şi producţie responsabile şi altele. 

Singurii care se uită cu atenţie în raportările de sustenabilitate sunt partenerii financiari ai companiilor, precum Bursa de Valori, băncile finanţatoare sau alţi investitori financiari. Clienţii şi investitorii vor aşadar să cunoască datele din raportările ESG, practicile de greenwashing înşelând frecvent cetăţenii în privinţa celor mai mari corporaţii din lume şi a acţiunilor lor şi în final asupra situaţiei în care se află planeta.

Companiile care dezvoltă rapoarte de sustenabilitate trebuie să se asigure că informaţiile incluse în acestea sunt cu adevărat transparente, autentice şi reflectă realitatea din companie. În acest sens, este nevoie ca un raport să aibă în spate un proces solid de sustenabilitate pe care compania să îl urmeze şi care să implice toate departamentele şi operaţiunile, să dezvolte politici interne clare de ESG, precum şi mecanisme interne coerente de control al implementării şi monitorizării acestor politici.