Economia verde

ZF Economia verde. Total Waste Recycling colectează şi reciclează deşeurile de echipamente electrice şi vrea să facă o fabrică nouă, pentru reciclarea frigiderelor

23.11.2023, 00:06 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Anual, Total Waste Recycling are o capacitate de 10.000 de tone Ca o comparaţie, România produce circa 100.000 de tone de deşeuri electrice şi electronice pe an.

România ar avea de învăţat lecţia reciclării de la ţările nordice, unde infrastructura de colectare şi de reciclare este mult peste ceea ce se găseşte pe plan local, este de părere Mihai Roşca, proprietarul unei companii care se ocupă de colectarea şi de reciclarea deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice. Firma pe care o deţine poartă numele Total Waste Recycling şi a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 17 mili­oane de lei.

„Activitatea noastră a început prin 2007-2008, când România a făcut primii paşi în implementarea directivelor europene în acest do­meniu al reciclării. La bază, compa­nia a fost o multinaţională cu acţio­nari suedezi, care au venit în România şi au investit, dar după patru-cinci ani au decis să părăsească piaţa, considerând-o neatractivă. În 2012 am preluat eu compania şi am încercat s-o dezvolt. Suntem într-o nişă, ceea ce aduce şi o mare opor­tunitate“, a explicat Mihai Roşca la emisiunea online ZF Economia verde.

Reciclarea de deşeuri de echipa­mente electrice a fost la început activitatea de bază pentru Total Waste Recycling. Mihai Roşca ştia businessul, cunoştea toată activitatea şi de aceea a decis să preia el com­pania, „cu bune şi cu rele“.

„Am preluat cele două puncte de lucru - de la Jilava (Ilfov) şi la Apahida (Cluj). Am reuşit să păstrez oamenii, erau în jur de 20 de angajaţi. În primă fază, am păstrat modelul de business, adică preluam echipa­mentele şi le trimiteam la reciclare în străinătate, pe baza vechilor con­tracte. Ulterior, am reuşit să eficien­tizăm activitatea din punct de vedere economic.“

Mai târziu, compania a făcut şi investiţii, a dotat halele cu echipa­mente de reciclare, ceea ce a facilitat prelucrarea echipamentelor pe plan local. Acum, pentru Total Waste Recycling lucrează 70 de oameni în cele două fabrici, iar fluxul de deşeuri a crescut destul de mult.

„În ceea ce priveşte forţa de muncă, am început şi noi să urmăm trendul altor companii şi să aducem oameni din India, Sri Lanka, Nepal. Avem deja circa 15 angajaţi din ţări asiatice.“

Activitatea la Total Waste Recycling se derulează la foc con­tinuu în fiecare zi.

„Noi încărcăm în camioane deşeurile adunate la centrele de colectare cu care lucrăm, le aducem în fabricile noastre, le sortăm pe categorii, apoi intrăm în procesul de reciclare - deşeurile se toacă pe diferite dimensiuni şi aşa scoatem diferite materii prime: fier, cupru, aluminiu, plastic, sticlă, lemn, piatră. Cam 50-60% din aceste materii prime rămân în România, iar restul pleacă în străinătate, în ţări ca Polonia, Germania.“

Anual, Total Waste Recycling are o capacitate de 10.000 de tone. Ca o comparaţie, potrivit lui Mihai Roşca, România produce circa 100.000 de tone de deşeuri electrice şi electronice pe an.

Cel mai recent plan al companiei este să se extindă cu o fabrică nouă, pentru care ar avea însă nevoie de finanţare externă.

„Am cumpărat un teren în judeţul Călăraşi, am aplicat pentru toate avizele şi încercăm să obţinem o finanţare pentru a investi într-o fabrică de reciclare a frigiderelor, pe care în acest moment nu le includem în activitatea noastră, deoarece presupun procese mai complexe. Fără un ajutor de stat care să acopere circa jumătate din investiţie nu vom putea îndeplini însă acest proiect. Investiţia ar fi în jur de 10 milioane de euro.“

Total Waste Recycling a aplicat pentru accesarea unui ajutor de stat, însă nu s-a regăsit printre dosarele acceptate la sesiunea din această primăvară. Investiţia planificată de Total Waste Recycling vine în contextul în care infrastructura de colectare şi reciclare a deşerilor de echipamente electrice şi electronice este oricum deficitară în România. Ţinta de colectare a 65% din aceste deşeuri în România în următorii ani este mai degrabă nerealistă, ţinând cont că, până acum, pe plan local, nu au fost atinse niciodată ţintele propuse pe această categorie de deşeu.

„Există o schimbare în comportamentul oamenilor, am observat că populaţia este mai receptivă în ultimii cinci-şase ani, mai curioasă cu privire la destinaţia deşeurilor, după predare. Mai este însă mult de lucru - nu avem infrastructură de colectare. Ţările nordice sunt campioane la colectare şi reciclare.“

Mihai Roşca estimează că Total Waste Recycling va încheia anul 2023 cu rezultate mai slabe decât anul trecut, din cauza turbulenţelor din piaţă.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Raiffeisen Bank