Eveniment

A doua licitaţie la Apele Române: 430.000 de metri pătraţi de plajă scoşi la închiriat

A doua licitaţie la Apele Române: 430.000 de metri pătraţi de plajă scoşi la închiriat

Foto Silviu Matei

Autor: Mirabela Tiron

03.04.2012, 00:06 736

Apele Române au scos iar la închiriat sectoare de plajă de la Marea Neagră, ce totalizează 430.000 de metri pătraţi, în principal în staţiuni din sudul litoralului, după ce la finalul lui martie, la prima licitaţie, a fost adjudecată aproape toată plaja din Mamaia de către firme locale.

"Nu am calculat încă valoarea contractelor din prima licitaţie, însă în anii anteriori închirierea plajei de la Marea Neagră aduce cam 2 milioane de euro, din care jumătate se duc la bugetul de stat, iar jumătate la Apele Române", spune Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale Apele Române.

Până în prezent, după prima licitaţie au fost atribuite 34 de subsectoare de plajă cu o suprafaţă totală de aproximativ 155.000 de metri pătraţi.

Acum aproape 393.000 de metri pătraţi de plajă în principal din staţiunile Năvodari, Eforie Nord, Eforie Sud, Olimp, Cap Aurora, Constanţa sunt scoşi spre închiriere pentru două sau mai multe sezoane. Pe de altă parte, doar 36.000 de metri pătraţi de plajă din Eforie Sud, Jupiter şi Mamaia vor fi daţi spre în­chiriere pentru un singur sezon, potrivit datelor de pe site-ul rowater.ro. Data limita de depunere a ofertelor este 6 aprilie, iar deschiderea ofer­te­lor va avea loc pe 9 aprilie.

Peste un milion de turişti atrage anual litoralul ro­mânesc în vacanţa de vară. Cei mai mulţi închiriază şez­longuri, umbrele, ski jeturi sau folosesc terenurile de tenis sau volei de pe plajă.

Pe lângă hotelieri, pla­jele mai atrag şi firme care nu au activitate în turism, ci în manipulare mărfuri (Romned Port Operator), comerţ al echipamentelor pentru sectorul de teleco­municaţii (Activ GSM 2004) sau chiar fabricarea pâinii şi a altor produse de patiserie (Vanimar Srl din Constanţa).

Plaja a devenit o afacere, aşa cum apre­ciază mai mulţi analişti. La un singur şezlong, un administrator de plajă câştigă 30 de lei pe zi, dar plăteşte o chirie de doar 1,3 lei pe zi pentru zece metri pătraţi, arată o analiză a ZF.

Companiile care administrează plajele din Mamaia, cea mai populară staţiune de pe litoralul românesc, câştigă doar din închirierea şezlongurilor 30 de milioane de euro în sezonul de vară deşi plătesc în total doar 4 milioane de euro pentru a folosi plaja luată cu chirie de la Apele Române, potrivit calculelor ZF.

"Utilizarea plajelor se face pe mai multe sezoane estivale de către persoane fizice şi juridice: operatori economici care adminis­trează structuri de primire turistice, proprietari ori administratori de ansambluri rezidenţiale care desfăşoară activităţi de turism, operatori economici care desfăşoară activităţi de divertisment, agrement şi/sau sportive, autorităţi ale administraţiei publice locale", potrivit Apelor Române.

Cu toate acestea, rezultatele primei licitaţii arată că şi firme cu alt obiect de activitate reuşesc să închirieze sectoare de plajă.

Un administrator de plajă este obligat să întreţină şi să igienizeze plaja închiriată, să menţină în condiţii bune dotărilor de pe plajă şi să interzică activităţile de comerţ ambulant pe plajă, potrivit Administraţiei Apelor Române.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO