Eveniment

Când trebuie să se „predea“ sau să se retragă antreprenorul român astfel încât viitorul să nu-l spargă în bucăţi şi să-l măture?

Când trebuie să se „predea“ sau să se retragă...

Autor: Cristian Hostiuc

02.08.2015, 20:33 5377

După 15 ani am obosit ca antreprenor, spune Cătălin Grigoriu, un om de afaceri din Bacău. La numai 39 de ani el a decis să vândă Comfert Bacău, o afacere înfiinţată de părinţii săi, să ia banii pe care un investitor străin i-a pus în faţă -  multe milioane de euro - şi să se retragă. Dacă nu aş fi vândut acum, în următorii ani aş fi intrat în declin, pentru că nu mă pot bate cu multinaţionalele care au acces mai rapid la surse de finanţare ieftine, adaugă el.
 

Citeşte articolul 

Cătălin Grigoriu vorbeşte după vânzarea Comfert Bacău: „După 15 ani, am obosit ca antreprenor. Am mai fi putut continua, dar... Nu ne putem bate cu multinaţionalele“
 

Comfert Bacău a ajuns un business de 100 mil. lei pe an, iar pentru a merge mai departe avea nevoie de alte resurse financiare. „Nu mai merge cu oameni buni şi cu suflet, ai nevoie de bani.“ El a fost realist, până aici a putut să ducă afacerea, de acum încolo este treaba investitorului străin, un grup irlandez care este mult mai puternic.

România nu a fost pregătită în 1990 pentru lumea capitalistă. Căderea comunismului a fost însă o şansă fabuloasă pentru câteva sute de mii de români de a deveni antreprenori şi de a învăţa economie în stradă.

Unii români au avut PCR la bază - Pile, Cunoştinţe, Relaţii -, alţii mai puţin, doar încredere, determinare şi nebunie. Cum-necum, în România s-au înfiinţat câteva sute de mii de firme, ceea ce constituie astăzi partea privată din economie. De bine, de rău, aceste companii au înfiinţat câteva milioane de locuri de muncă, chiar dacă multe dintre ele sunt arătate cu degetul că pierd sau că nu-şi plătesc taxele şi impozitele, iar patronii fură. În esenţă, mai bine ar fi fost cu un capitalism al firmelor de stat, transformate în adevărate feude şi dinastii politice.

Ponderea pierderilor sectorului privat în total pierderi, în ascensiune. Peste 40% din firmele private fac pierderi şi sunt supraîndatorate, iar gradul ridicat de îndatorare duce la un grad scăzut de bancarizare

După 25 de ani, prima generaţie de antreprenori a îmbătrânit şi a obosit. Foarte puţini dintre ei şi-au asigurat transferul lin al businessului către urmaşi sau către altă formă (listarea la bursă şi acordarea managementului zilnic unor manageri). Cei mai norocoşi şi mai inspiraţi şi-au vândut businessurile în anii de boom sau în criză.  Alţii au rămas cu afacerile în braţe şi nu ştiu ce să facă mai departe. Piaţa este mult mai dură, cu mai mulţi competitori care muşcă din toate părţile, schimbările de angajaţi se fac violent şi nu întotdeauna înlocuitorul este mai bun, ceea ce implică probleme mari de personal, iar finanţarea businessului nu se mai face din inflaţie şi din creşterea cursului, ci cu bani reali, la fiecare sfârşit de lună. Puţini antreprenori au reuşit să se desprindă de businessul propriu, au rămas îndrăgostiţi de el şi asta le-a închis multe uşi, atât de asociere, cât şi de vânzare. Foarte puţini antreprenori au reuşit să-şi organizeze businessul astfel încât acesta să nu depindă de ei, iar problemele unei afaceri să nu se răsfrângă asupra altora. Foate puţini antreprenori şi-au creat un sistem de management, de conducere independentă a diverselor afaceri pe care le-au înfiinţat, care să reziste la furtuni, la crize de orice fel, atât  interne, cât şi externe.

Foarte mulţi antreprenori cred că dacă au avut succes cu o afacere asta înseamnă că vor avea succes şi cu altele. Cei mai mulţi antreprenori realizează prea puţin cât de importante au fost alte elemente ce au stat la baza succesului propriu: norocul, dezvoltarea întâmplătoare a unui sector economic, nişte manageri buni sau conjunctura externă.
 

Citiţi şi:

Top 100 antreprenori români. Aproape jumătate din cele mai mari 100 de companii antreprenoriale au crescut cu peste 10% anul trecut
 

Foarte multă lume reclamă faptul că economia românească nu mai este a companiilor româneşti, antreprenoriale şi de stat, ci a multinaţionalelor, care au ajuns să dicteze regulile jocului şi din acest motiv România este secată de resurse care, din cauză că pleacă în afară, nu mai susţin piaţa internă.

Nu sunt antreprenor şi nu aş vrea să fiu în locul unuia nici atunci când face milioane, nici atunci când trebuie să plătească salariile sau taxele la stat. Nu ştiu când un antreprenor trebuie să meargă înainte, să se extindă în speranţa că va deveni mai mare şi va face faţă competiţiei mai dure sau „să se predea“, să-şi vândă afacerea.

Dar cred că antreprenorii români ar fi avut o şansă mult mai mare să reziste mai mult timp şi poate să devină mai mari dacă s-ar fi predat bursei (s-ar fi listat la bursă) şi unor manageri profesionişti, fie ei şi străini la început, până reuşeau să  crească managerii români. Bursa le-ar fi adus capital suplimentar şi ulterior finanţare atunci când aveau nevoie, i-ar fi disciplinat din punctul de vedere al organizării companiei şi al modului de a face business, plus că ar fi existat permanent un ochi critic din afară, care ar fi urmărit tot ce se întâmplă în firmă. Bursa, adică ceilalţi acţionari ar fi pus presiune pe antreprenorul principal să vină cu manageri noi, din afară, proaspeţi, cu energie şi determinare, care ar fi ajutat compania într-un sens pozitiv. Multe companii româneşti sunt prizoniere familiei proprietarului, care de multe ori constituie un pasiv în funcţionarea afacerii.

Cătălin Grigoriu din Bacău a fost realist când s-a uitat la viitorul companiei şi al familiei. A dat o şansă firmei să meargă mai departe şi şi-a dat o şansă să cumpere el viitoarele oportunităţi care vor apărea, pentru că are resursele financiare.

România va avea noi şi noi generaţii de antreprenori, unii vor avea succes, alţii mai puţin. Important este ca noua generaţie să se uite la predecesori şi să înveţe când să se dezvolte şi cum, când să se retragă de la conducere sau când să se predea şi să meargă mai departe.