Eveniment

Daewoo Bank lucreaza sambata

28.05.2004, 00:00 11

Banca Daewoo Romania isi va extinde programul de lucru al sucursalelor Mosilor si Voluntari datorita, sustin oficialii bancii, cererii crescande a pietii.
Incepand cu 29 mai clientii pot efectua operatiuni bancare si in cursul zilelor de sambata, in intervalul 11:00 - 14:00, in sucursala situata in Calea Mosilor, respectiv 10:00 - 14:00 in Sucursala Voluntari.
Banca a fost achizitionata anul trecut de un grup de firme condus de cetateanul italian Giovanni Andrea Innocenti. Noii actionari si-au anuntat intentia de a investi in anul 2004 peste 3 milioane de euro in dezvoltarea bancii, principalele directii vizate fiind extinderea retelei teritoriale si diversificarea gamei de produse si servicii oferite. Primele decizii luate in acest sens au fost majorarea capitalului social de la 282.9 miliarde de lei la 443.4 miliarde de lei si schimbarea conducerii bancii.
In primele trei luni ale anului 2004, banca a deschis cinci unitati noi, dintre care trei sucursale in Municipiul Bucuresti, o sucursala in Craiova si o reprezentanta la Roma.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO