"Avem nevoie de rugăciune mai multă, de calm, pentru că există acum un fel de tulburare care nu bucură sufletele celor trecuţi la Domnul. Pentru ca să se odihnească în pace, noi pe pământ trebuie să ne rugăm în pace, nu în tulburare şi în agitaţie. Dar se vede că trăim în agitaţie mai mult decât în pacea interioară, şi atunci noi ajutăm cu rugăciunea, dar şi cu fapta bună", a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Înaltul ierarh a declarat că BOR a decis să împartă ajutoare financiare, alimente şi alte bunuri familiilor victimelor, după nevoi, adăugând că unele familii mai înstărite nu au primit ajutorul financiar spunând că au nevoie doar de rugăciune.
"Alţii, cum au fost aceşti cinci copii ai doamnei Maria Ion (n.r. - angajata localului, văduvă, mamă a cinci copii, care şi-a pierdut viaţa în incendiul din Colectiv), la care am fost mai de dimineaţă, sunt foarte necăjiţi şi săraci şi atunci le oferim aceste ajutoare, acum, dar şi în fiecare lună, pentru cei care au nevoie de acest ajutor", a mai spus PF Daniel.
Întrebat despre câţi bani este vorba, Întâistătătorul BOR a spus că vor fi daţi în funcţie de nevoile fiecăruia.
"Concret, o să ajutăm cu bani, după cum este nevoie, după ancheta socială la fiecare caz. Televiziunile sunt interesate numai de sume, pe noi ne interesează persoana. Pentru că sunt persoane foarte sărace şi persoane mai înstărite şi nu dăm tuturor aceeaşi sumă, pentru că nevoile sunt diferite", a mai spus Patriarhul BOR.
PF Daniel a explicat că ajutoarele financiare vor fi date după o anchetă socială făcută asupra stării fiecărei familii, în funcţie de numărul de copii, de salariaţi, de "cât sunt de înstăriţi oamenii".
"Dacă sunt şomeri, familii sărace, atunci acestora trebuie să dăm ajutor mai mult, şi nu doar un ajutor, cum e în cazul copiilor. Copiilor acestora, care sunt minori, trebuie să le dăm câte o bursă în fiecare lună, nu doar o dată, acum, şi pe urmă îi uităm. Avem deja o colectă de bani, am dus acolo sume. Ajutăm fără să intrăm în detalii. Trebuie păstrată şi o anumită decenţă şi un anumit respect pentru persoane", a spus Patriarhul.
Întrebat dacă ştie că Arhiepiscopul Romano Catolic, IPS Ioan Robu, s-a rugat, luni, la locul tragediei, PF Daniel a răspuns afirmativ.
"El s-a rugat.... A trecut perioada de doliu naţional. Noi nu ne-am dus pentru trei motive. Mai întâi, că este spaţiu public, nu e spaţiu bisericesc şi i-am lăsat pe oameni, în tăcere, să se reculeagă. Unii chiar au spus că nu e nevoie aici de spectacol sau de slujbe, ci de reculegere în tăcere. Azi dimineaţă, însă, după ce a trecut doliul naţional şi a ajuns ziua înmormântării celor decedaţi au fost preoţi acolo de dimineaţă, au făcut o rugăciune. Şi acum, noi, în Biserică, şi apoi la cimitir. Locul în care noi pomenim nu sunt străzile sau locul unde a murit cineva, ci biserica sau cimitirul, la mormânt. Acolo este prezenţa persoanei în modul cel mai intens", a spus PF Daniel.
Patriarhul a spus că nu toată lumea a dorit slujbe.
"Am respectat reculegerea. Nu toată lumea a dorit slujbe cu preoţi şi, când Biserica nu-i dorită în spaţiul public, în care i se arată ostilitate şi ură, atunci noi ne retragem în spaţiul liturgic al nostru. ca în timpul prigoanelor vechi, deci când biserica nu este dorită în spaţiul public, nu vrem să deranjăm, să ne impunem. De aceea, nu am vrut să deranjăm marşul tăcerii cu slujbe preoţeşti. Ar fi fost deranjaţi că de la începutul marşului tăcerii au avut lozinci potrivnice bisericii şi atunci nu dorim să-i supărăm şi mai mult cu prezenţa preoţilor", a mai spus Patriarhul BOR.
Marţi, la Catedrala Patriarhală, din Bucureşti, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru cei 32 de tineri care au murit în urma incendiului din clubul Colectiv.
Cu o zi în urmă, Arhiepiscopul Romano-Catolic, Ioan Robu, a mers la clubul Colectiv, a aprins o lumânare şi s-a rugat, spunând apoi că i-a cerut iertare lui Dumnezeu pentru ce s-a întâmplat şi că ar trebui să ne fie ruşine tuturor, inclusiv Guvernului, instituţiilor statului, bisericilor.
Numărul persoanelor care au decedat în incendiul din clubul Colectiv a ajuns la 32, după ce marţi dimineaţă o altă tânără, în vârstă de 28 de ani, a murit la Spitalul "Sfântul Pantelimon". Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, peste 50 fiind în stare critică sau gravă.