Eveniment

Ponta: Problema arieratelor nu e rezolvată, nu avem garanţia că scrisoarea de intenţie trece de boardul FMI

Victor Ponta, premierul României

Victor Ponta, premierul României

Autor: Liviu Dadacus

20.05.2013, 20:52 139

Premierul Victor Ponta susţine că problema arieratelor nu este rezolvată şi că nu există garanţia că scrisoarea de intenţie privind respectarea angajamentelor din acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi încheierea cu succes a acestuia va trece de boardul instituţiei de la Washington.

„Problema arieratelor nu e rezolvată, dar poate fi rezolvată până intrăm în boardul FMI de la sfârşitul lui iunie“, a spus ieri premierul Victor Ponta.

Întrebat dacă are garanţia că scrisoarea de intenţie va intra în boardul FMI şi va trece în bune condiţii, aşa cum a declarat săptămâna trecută vicepremierul Daniel Chiţoiu, Ponta a răspuns: „Nu are nimeni o asemenea garanţie“.

Achitarea arieratelor de către autorităţile locale este unul dintre principalele angajamente asumate constant de România în negocierile cu FMI şi nerespectat de fiecare dată.

Ponta a declarat ieri că, în momentul de faţă, România nu îndeplineşte acest criteriu convenit, dar că acesta trebuie îndeplinit până în iunie, când este boardul FMI, şi că, în caz contrar, acordul cu Fondul nu va fi discutat în boardul instituţiei financiare.

Actualul acord cu FMI expiră în vara acestui an, iar autorităţile de la Bucureşti şi-au propus să încheie o nouă înţelegere financiară.

Guvernul a decis săptămâna trecută să ridice, în regim de urgenţă, limita împrumuturilor pe care autorităţile locale le pot contracta pentru plata arieratelor, la 800 mil. lei, revenind astfel la plafonul decis în ianuarie, dar redus ulterior, când a încercat să impună pe plan local ordinea de cheltuire a banilor din TVA şi impozite.

La 31 decembrie 2012, autorită­ţile locale înregistrau faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări un volum al arieratelor de 840 mil. lei. La finele lunii ianuarie 2013, arieratele au înregistrat o creştere de peste 300 mil. lei, ajungând la 1,18 mld. lei. Arieratele reprezintă acele plăţi restante cu o vechime mai mare de 90 de zile.

În ianuarie, Guvernul a decis, conform înţelegerii cu FMI, că autorităţile locale care înregistrează arierate la 31 ianuarie 2013 vor fi obligate să reducă volumul datoriilor cu cel puţin 85% în termen de două luni, până la 31 martie, în caz contrar Trezoreria urmând să limiteze plăţile care pot fi efectuate din contul acestora.

Pentru a le facilita îndeplinirea acestei obligaţii, Guvernul a decis în acelaşi timp, prin excepţie de la legea privind finanţele publice locale, că autorităţile locale pot contracta de la Ministerul Finanţelor, până la 29 martie 2013, împrumuturi din vărsăminte din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei statului, cu termen de rambursare de maximum 5 ani. Plafonul maxim al împrumuturilor a fost fixat încă de atunci la 800 mil. lei (ulterior a fost redus, dar apoi s-a revenit), apropiat de volumul total al arieratelor calculat la finele anului trecut.

O altă precondiţie pentru aprobarea ultimei evaluări a acordului curent cu FMI o reprezintă privatizarea CFR Marfă, care a eşuat într-o primă etapă, fiind reluată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO