Eveniment

Surpriză imensă în Qatar: Germania a fost eliminată de Japonia la Campionatul Mondial

Autor: Rafael Hekman

01.12.2022, 23:17 141

Japonia a furnizat cea de a doua mare surpriză la Campionatul Mondial din Qatar, învingând în cel de al treilea meci din Grupa E, la Cupa Mondială din Qatar, fosta campioană mondială Spania, după ce în primul meci câştigase şi în faţa Germaniei. Rezultatul face ca nemţii să fie eliminaţi prematur.

Germania a deschis scorul foarte devreme, în minutul 10, Serge Gnabry învingândul pe Navas cu o lovitură de cap din careu, după centrarea lui David Raum. Părea că „panzerul” german va călca totul în picioare (0-1, min. 10).

Nemţii au posesie covârşitoare, aproape de 80 la sută, dar Goretzka nu reuşeşte să-l învingă pe Navas, care intervine in extremis, în minutul 14.

Musiala are şi el şansa de a dubla avantajul, dar şutul său e defectuos din poziţie ideală.

_____
Pe Khalifa International Stadium, Spania arată şi ea că e favorita confruntării cu Japonia şi deschide scorul în minutul 11, Morata vallorificând cu o lovitură de cap centrarea lui Cesar Azpilicueta.

Şi aici, favoriţii au o posesie zdrobitoare, de aproape 85 la sută, japonezii mizând pe cartea contraatacului.

Posesia nu le este de niciun folos ibericilor, fortificaţiile defensive ale japonezilor fiind impenetrabile până la pauză.

_____
Situaţia e oarecum similară şi între Germania şi Costa Rica, până când Serge Gnabry se pune în situaţie de a marca, dar şutul său trece puţin pe lângă.

Keysher Fuller Spence dă primul semn că sud-americanii nu sunt spăşiţi, doar intervenţia de mare portar a lui Neuer stând în calea egalării, într-o situaţie de unu la unu.

La pauză Spania şi Germania sunt calificate în optimi.

____
Japonia repetă însă minunea din meciul cu Germania şi înscrie de două ori în doar 3 minute, la puţin timp după reluare.

Ritsu Doan egalează în minutul 48, cu un şut frumos din afara careului.

Minutul 51 aduce o fază confuză în careul lui Unai Simon. Mitoma scoate o minge ce părea să părăsească terenul, trimite în faţa careului de unde Ao Tanaka îndeplineşte o formalitate, ducând Japonia în avantaj şi pe primul loc în grupă, dar numai după ce asistentul VAR ceritifică faptul că mingea nu a părăsit suprafaţa de joc.

____
De cealaltă parte, Costa Rica revine montată de la vestiare şi în minutul 58 egalează surprinzător prin Yeltsin Tejeda, care a beneficiat de o minge respinsă la aceaşi fază de Neuer (1-1, min. 58).

Peste 10 minute, Musiala trimite în bară, urmat de Muller, cu un şut în blocaj, din poziţie favorabilă şi de Rudiger, care ia şi el la ţintă butul porţii costaricane.

Musiala face dubla la şuturi în bară, în minutul 67 şi, conform legilor fotbalului, ocaziile se răzbună în minutul 67, când Juan Pablo Vargas a profitat şi el de o respingere norocoasă, preluând conducerea (2-1).

Germania e departe de calificare, având acum nevoie de o victorie coroborată cu cel puţin o remiză între Spania şi Japonia.

_____
Spania şi Japonia care continuă să joace frumos, cu o dominare evidentă a ibericilor, care trimit minge după minge în faţa porţii nipone, însă fără rezultat.

Abia în minutul 90, Asensio şi Olmo ajung în situaţii mai clare de a marca, dar portarul Shuichi Gonda se aruncă asupra mingii ca un adevărat kamikaze.

_____
Panzerele germane activează funcţia de „orgoliu” şi egalează în minutul 73 (2-2), prin Kai Havertz. Insuficient însă pentru o eventuală calificare.

Acelaşi Kai Havertz face dubla în minutul 85 (2-3) şi speranţele nemţilor renasc. Fullkrug marchează şi el, însă din offside, după ce Navas a mai avut două intervenţii de efect, în faţa lui Havertz şi Gotze.

Niclas Fullkrug face 2-4, în primul minut suplimentar de joc, dar golaverajul nu este de partea germanilor, care au nevoie de un gol spaniol, fiind la egalitate de puncte, 4, cu ibericii.

_____
Gol spaniol pe care ibericii nu sun prea convinşi că îşi doresc să îl marcheze, poziţia a doua din clasament aducându-le o confruntare mai facilă în optimi cu Maroc.

Se înceheie 2-1 pentru Japonia, care prin această victorie elimină Germania, ocupând primul loc în grupă şi urmând să joace cu Croaţia în optimile de finală.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO