Eveniment

Tariceanu: Privatizarea Automobile Craiova va reprezenta, economic, mai mult decat vanzarea BCR

18.07.2007, 18:57 21

Privatizarea companiei Automobile Craiova va reprezenta, probabil, din punct de vedere economic, mai mult decat vanzarea Bancii Comerciale Romane (BCR), iar Guvernul va sprijini planurile de investitii ale Ford, daca aceasta va prelua uzina din Craiova, a declarat ieri premierul Tariceanu.
Preluarea BCR de Erste Bank, din toamna trecuta, a reprezentat cea mai mare privatizare din economia romaneasca, statul incasand in urma acestui proces 2,2 miliarde de euro.
"Cerinta principala este cea a realizarii unui proiect industrial de anvergura. Prin aceasta privatizare urmarim in principal efectele economie pe care le poate genera o astfel de intreprindere", a declarat premierul Tariceanu.
Oferta tehnica a Ford Motor Company prevede o investitie de 675 milioane de euro si o productie de 300.000 de autovehicule si 300.000 de motoare anual si majorarea numarului locurilor de munca de la aproximativ 4.000 la o valoare cuprinsa intre 7.000 si 9.000.
"Nu suntem focalizati atat de mult pe pretul de vanzare al pachetului de actiuni, pentru ca o astfel de achizitie presupune un efort investitional extrem de important", a subliniat primul ministru.
El a adaugat ca Guvernul urmareste crearea unui al doilea pol in industria auto la nivel local, industrie considerata de catre analistii economici cea mai importanta "locomotiva". Un loc de munca intr-o astfel de unitate de productie creeaza nu mai putin de alte patru in industria furnizoare de componente si piese de schimb.
"Imi doresc foarte mult sa realizam un parteneriat cu Ford, un parteneriat in care ambele parti sa aiba de castigat", a spus premierul Tariceanu.
Planul de investitii propus de catre constructorul american in cazul preluarii uzinei de la Craiova presupune cheltuieli anuale ale Ford in Romania estimate la 1 mld. euro.
"Cheltuielile totale ale Ford in Romania vor creste constant si vor atinge 1 miliard de euro in 2012. Suntem incantati de ocazia de a prelua uzina de la Craiova, dar mai avem multe de facut inainte de a ajunge la un acord comun", a declarat Fleming.
Seful executivului a cerut presedintelui Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului ca negocierile sa se desfasoare intr-un ritm accelerat, astfel incat pana la 1 septembrie privatizarea sa fie finalizata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO