Media & Advertising

Show-ul „Vocea României“ a fost urmărit de 2 milioane de telespectatori

Show-ul „Vocea României“ a fost urmărit de 2 milioane de telespectatori

Autor: Madalina Cerban - Mediafax

29.09.2011, 00:02 118

Vocea României", cel mai aşteptat show al toamnei, s-a impus în topul preferinţelor telespectatorilor încă de la prima ediţie, difuzată marţi-seară la Pro TV, fiind lider absolut de audienţă pe toate targeturile. Potrivit Pro TV, în minutul de maximă audienţă, înregistrat la 22.19, pe publicul commercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, Pro TV a obţinut 13,6 puncte de rating şi 41,1% cotă de piaţă.

Acest lucru înseamnă că, în acel minut, aproape jumătate din targetul vizat de canalul Pro TV urmărea emisiunea "Vocea României". Audienţa medie înregistrată de cel mai nou show de entertainment a fost pe publicul commercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, de 9,9 puncte de rating şi 30,1% cotă de piaţă, mai mult decât dublu faţă de Antena 1, care a obţinut doar 4,5 puncte de rating şi 13,7% cotă de piaţă.

Pentru un post de televiziune lansarea unui show sau a unui serial este un eveniment similar cu acela în care o companie lansează un produs sau un serviciu. Marele câştigător va primi un cec de 100.000 de euro şi va scoate pe piaţă un album şi un single sub label-ul Universal Music. Şi ceilalţi trei finalişti vor lansa câte un single sub acelaşi label.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO