Mediafax.biz Exclusiv

Magazinele de mobilă Lem’s aşteaptă vânzări de 45 mil. €

Autor: Ioana David

21.03.2012, 19:25 69

"Pentru reţeaua de magazine Lem's se are în vedere pentru 2012 deschiderea de noi unităţi cât mai aproape de clienţii din oraşele medii şi mici. Se urmăreste implementarea magazinelor Lem's şi în galeriile comerciale ale retalierilor internaţionali. Magazinul din Alba Iulia este un astfel de exemplu", a spus Alexandru Rizea, fondatorul Lemet.

Reţeaua de magazine Lem's cuprinde 106 unităţi, iar fabrica este situată în judeţul Pra hova (aproape de Câmpina).

Capacitatea actuală de prelucrare a Lemet este de aproximativ 1,2 milioane de mp de PAL pe an, pe poarta fabricii ieşind anual peste 360.000 de module de mobilă.

Bazele Lemet au fost puse în urmă cu 21 de ani de Alexandru Rizea, iar extinderea în retail a fost accelerată în ultimii ani.

Cel mai nou magazin Lem's a fost deschis în Alba Iulia în urma unei investiţii de 150.000 de lei (35.700 de euro).

Magazinul se întinde pe o suprafaţă de 550 mp.

Lemet se numără printre jucătorii cu rulaje mari din industria mobilei, compania fiind şi unul dintre angajatorii importanţi. În fabrică şi în reţeaua de magazine activează peste 1.250 de angajaţi.

Toţi marii jucători din industria mobilei se aşteaptă la vânzări în creştere anul acesta. Grupul Mobexpert, spre exemplu, controlat de omul de afaceri Dan Şucu se aşteaptă la un plus de 12% anul acesta (într-un scenariu pozitiv), în timp ce Viorel Cataramă, omul de afaceri care controlează afacerea Elvila, vede o creştere de 5% anul acesta.

Perioada septembrie 2011 - februarie 2012, care corespunde primelor şase luni ale anului financiar, a adus şi pentru retailerul IKEA o creştere a businessului, aşa cum arată datele lui Mikael Ohlsson, CEO al grupului suedez.

Aflat în vizită în România el a arătat că este mulţimit de rezultatele din România ale grupului.

Piaţa de mobilă se ridică la aproximativ 1 mld. euro anual.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO