Mediafax.biz Exclusiv

X-Trade Brokers: Apetitul crescut pentru piaţa Forex este un fenomen mondial, iar România se aliniază perfect

Autor: Roxana Pricop

20.03.2012, 12:27 304

"Piaţa Forex este dinamică spre deosebire de cea a acţiunilor, iar volatilitatea zilnică ridicată permite realizarea unor câştiguri interesante. Desigur, dacă investitorul înţelege piaţa şi tranzacţionează în direcţia corectă", a spus Kuropatwinski.

În opinia lui, mişcări de amplitudine redusă, de exemplu variaţii de 0,5% ale perechilor valutare, în situaţia tranzacţionării în direcţia corectă conduc la un câştig de 50% din banii blocaţi în marjă."Evident, erorile pot conduce la pierderi, de aceea un management al riscurilor bun este vital. În plus, în pieţele valutare execuţia tranzacţiilor se face extrem de rapid, iar plasarea unor sume importante este foarte facilă datorită adâncimii pieţei", explică şeful X-Trade Brokers.

Comparativ, în timp ce valoarea lunară a tranzacţiilor cu acţiuni pe bursă se ridică la 150-200 milioane euro, pe Forex suma ajunge la 30-40 mil. euro (fără marjă). Investitorii pot tranzacţiona în marjă (cu un euro propriu pot investi 100 de euro, restul fiind oferiţi de bancă), astfel că valoarea tranzacţiilor ajunge la 3-4 mld. euro.

De asemenea, pe BVB există 88.143 de investitori din care 4.000 sunt activi lunar, iar pe Forex sunt 8.000-10.000 de investitori, iar mai puţin de jumătate investesc intens.

Principalii indicatori analizaţi pe bursă sunt profitul, cifra de afaceri, Price per Earnings Ratio - PER (preţul acţiunii raportat la profitul pe acţiune) şi Price to Book Value - P/BV (preţul acţiunii raportat la valoarea contabilă a acţiunii). În cazul Forex atenţia se îndreaptă spre datele macroeconomice ale SUA, Marea Britanie, Germania, Japonia şi China, deciziile de politică monetară ale FED şi BCE. Principalii indicatori analizaţi sunt evoluţia PIB, rapoartele privind inflaţia, rapoarte privind încrederea consumatorilor, indicatorul Non-Farm Payrolls din SUA (NFP, variaţia numărului de persoane angajate în luna care a trecut).

Specialiştii în investiţii spun că promovarea intensă şi marketingul agresiv al brokerilor de Forex, care deseori nu prezintă riscurile reale din spatele tranzacţiilor pe Forex, alături de apetitul ridicat al românilor pentru investiţiile în valute, alimentat de o lipsă de încredere în moneda naţională, sunt explicaţia pentru popularitatea în creştere a pieţei valutare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO