Filmul american "Adevărul despre criză", căruia îi dedic un şirde comentarii, surprinde în imagini relevante vârtejul stârnit pepiaţa creditelor imobiliare. Aici s-au format norii. Apoi, treptat,ei au acoperit sistemul financiar, alte sectoare ale economiei. Iarpunctul de pornire a fost visul american… Visul a milioane şimilioane de oameni de a-şi făuri un univers de bunăstare obţinândtotul dintr-o dată. Inteligenţa americană, după ce a găsit metoda(totul dintr-o dată), a descoperit şi soluţia: credite pentru case,credite pentru consum, credite pentru orice. Dar visul s-a năruit.Actuala criză e, de fapt, şi o criză a visului american.
Cum s-a ajuns aici? Încă din primii ani de după al Doilea RăzboiMondial, stimulaţi de visul lor de prosperitate, americanii augândit şi au pus în practică mai întâi democratizareainvestiţiilor, apoi democratizarea împrumuturilor. Pentru a ajungeastfel la valoarea lor cea mai de preţ: democratizarea bunăstării.Familia americană n-a mai avut răbdare să plece "de la lingură" şisă ajungă, după mulţi ani, să-şi cumpere o maşină, o casă şi altebunuri care să-i asigure confortul. Americanii au liberalizatcreditele ipotecare, şi-au luat case confortabile de îndată ceşi-au găsit slujbe cât de cât bune, în anii tinereţii, şi le-aumobilat, le-au dotat, şi-au cumpărat maşini, toate cu credite. Audobândit confortul, iar confortul le-a dat poftă de muncă. În plus,au descoperit încă o valoare, speculaţia financiară, pe care aupus-o să lucreze ca să-şi înmulţească banii. Iar traiul lorconfortabil, pentru care s-au îndatorat în contul viitorului, i-amotivat. Au muncit şi mai mult, şi mai bine, au făcut noi datoriila bănci, cumpărându-şi în continuare confort. Când aveau să-şiplătească datoriile? Desigur, mâine. Într-un an, în zece, îndouăzeci ori în patruzeci.
Vedem, în film, cum imaginaţia a fost pusă continuu la lucru. Visulamerican a umplut spaţiul între extreme: săracul a învăţat săgândească fără încetare cum ar putea să devină bogat. Dar a fost unsimplu vis? Nicidecum. A fost un torent de energie. Interesant estecă oamenii de pe alte meleaguri, ajunşi în America, erau luaţi deval şi ajungeau repede să-şi imagineze proiecte la care nu s-ar figândit niciodată în ţările lor. Au trecut însă anii şi, treptat,nerăbdarea sănătoasă s-a împletit cu iluzionarea. Dar şi culăcomia. Faţa monedei era şi mai strălucitoare: confortul obţinutdintr-o dată.
Americanilor li s-a arătat însă şi reversul monedei. Sărecapitulăm. Creştere economică, momente de recul, apoi iarcreştere. Dobânzi care urcă, apoi scad, tot scad, pe urmă iar urcă.Un dolar cu mişcări derutante, greu de descifrat, dar şi mai greude interpretat... Sunt detalii dintr-un tablou ce pare a fimagnific. Dar tocmai peste acest tablou s-a aşternut criza.Recesiunea a devenit şi ea realitate.
Diagnosticul a fost recunoscut. Unele voci, dintre cele maiautorizate, cărora li s-a acordat spaţiu în pelicula "Adevăruldespre criză", au vorbit chiar despre un declin prelungit şi grav.
Vedem, în film, ceea ce s-a întâmplat şi în viaţă: disputa pemarginea crizei s-a înteţit. Relaxarea politicii monetare,practicată de Fed, e acum criticată dur. E vehiculat inclusiv "uncrez greşit": acela că "piaţa ar avea capacitatea de a-şi corectasingură greşelile". Dar n-o are. Sau n-o are întotdeauna.
Turbulenţele din America au indicat un simptom al instabilităţiifinanciare şi economice. Glasul fostului şef al Fed, AllanGreenspan, care susţine că actuala criză din SUA are drept cauzeerorile în deciziile investiţionale, nu s-a făcut auzit în film.Realizatorii filmului i-au solicitat un interviu, dar a refuzat săvorbească. Despre "euforia investitorilor", generată de un optimismexuberant specific perioadelor lungi de creştere economică, filmulnu pomeneşte nimic. Prim-planul e ocupat de un cu totul alt aspect.Şi anume: acela că excepţia a devenit regulă. Excesul la care aurecurs băncile americane lacome este invocat între cauzele crizei.