Probabil ca nu exista institutie mai controversata a pietei muncii decat reglementarile care privesc protectia angajatilor - setul complex de legi si proceduri care guverneaza modul cum firmele angajeaza si concediaza salariati.
Firmele sunt nemultumite nu numai de costurile directe, dar si de complicatiile si de incertitudinea induse de aceste reglementari. Ele sustin ca setul de constrangeri impuse prin reglementarile respective fac dificil pentru companii sa se adapteze la schimbarile tehnologice si la evolutia cererii de produse si ca aceasta le reduce eficienta, le creste costurile si, in consecinta, franeaza crearea de noi locuri de munca.
Pe de alta parte, angajatii sunt preocupati de problema somajului si argumenteaza ca aceasta problema ar trebui sa fie luata in considerare de catre firme atunci cand se are in vedere inchiderea unei uzine sau concedierea unui lucrator.
Sub presiune din partea firmelor in sensul relaxarii protectiei si din partea angajatilor in sensul mentinerii ei, guvernele europene au actionat cu grija, cautand mereu acele masuri de reforma acceptabile din punct de vedere politic. In cele mai multe tari, reformele au avut in vedere extinderea practicii contractelor temporare.
Aceasta poate parea o solutie inteligenta, atat din punct de vedere politic, cat si economic. Din perspectiva politica, ea permite mentinerea unei protectii solide pentru acei angajati care oricum ar fi fost protejati. Din perspectiva economica, a recurge mai usor la contractele temporare ofera firmelor mai multa flexibilitate in adaptarea la conditiile variabile de pe piata.
Insa efectele acestei reforme sunt destul de incerte. Existenta a doua categorii de angajati - cei cu contracte permanente si cei cu contracte temporare - a dus la o piata a muncii din ce in ce mai divizata si mai inechitabila.
Firmele sunt reticente in a-si pastra angajatii atunci cand contractele temporare expira, atata vreme cat aceasta implica sa le acorde protectie sociala sustinuta. Astfel incat noii intrati pe piata muncii trec printr-o perioada lunga de slujbe fara nici un viitor si de episoade de somaj inainte de a ajunge sa capete o slujba stabila - ceea ce nu este cel mai bun mod de a-si incepe viata in campul muncii. Dintr-un unghi politic, faptul ca majoritatea angajatilor raman extrem de protejati si ca firmele au mai multa flexibilitate decat inainte scade presiunea in directia unei reforme coerente si cuprinzatoare.
Sa ignoram pentru moment fezabilitatea politica si sa ne intrebam cum ar trebui sa arate "o buna protectie a angajatilor". Raspunsul este de fapt foarte simplu: cand decide daca sa concedieze sau nu un angajat, o firma ar trebui sa ia in considerare costurile sociale ale deciziei. Aceasta inseamna sa ia in calcul beneficiile pe care fondul asigurarilor de somaj trebuie sa le plateasca angajatului. Cel putin pentru angajatii cu vechime intr-o companie, aceasta inseamna si sa ia in calcul costurile psihologice asociate cu pierderea unei slujbe detinute o perioada indelungata.
Cum poate fi facuta aceasta "contabilitate sociala"? Din nou, simplitatea e cea mai buna. Daca o firma da afara un lucrator, ar trebui sa plateasca o taxa de concediere egala, cel putin in medie, cu beneficiile de somaj care vor fi platite lucratorului disponibilizat; pentru a compensa costurile psihologice, ar trebui sa-i plateasca un pachet de compensatie care creste direct proportional cu vechimea angajatului.
Daca, in aceste conditii, o firma decide sa concedieze un lucrator, ar trebui sa fie libera s-o faca. Altfel spus, daca firmele gasesc ca e mai profitabil sa desfiinteze un loc de munca sau sa inchida o uzina chiar si in conditiile in care ar trebui sa achite costurile sociale ale deciziei, atunci nu are sens sa pastreze locul de munca respectiv sau uzina in cauza.
Cum se situeaza acest raspuns in raport cu modul in care protectia angajatilor este asigurata acum? Raspunsul variaza de la tara la tara, dar cazul Frantei poate fi considerat ca reprezentativ.
In Franta, contributiile de somaj sunt colectate prin intermediul taxei pe angajare, nu al taxei pe concediere. Aceasta inseamna ca firmele care concediaza mai multi angajati nu platesc mai mult. Dar firmele care concediaza mai multi angajati ar trebui sa plateasca mai mult.
In acelasi timp, procesul judiciar e structurat in asa fel incat judecatorii au un cuvant greu de spus in aprecierea daca o decizie de concediere este justificata. Si acest lucru este gresit: nu numai ca duce la un proces lung si cu final incert, dar de la bun inceput nu exista nici un motiv ca judecatorii sa fie implicati in asemenea chestiuni.
Astfel incat reforma protectiei angajatilor ar trebui sa implice o trecere de la taxa pe angajare la taxa pe concediere, insotita de o reducere a rolului judecatorilor. Judecatorii ar trebui sa garanteze aplicarea legilor, dar daca o firma este dispusa sa satisfaca cerintele administrative, sa plateasca taxa pe concediere si sa plateasca pachete de compensatie, atunci judecatorii nu ar trebui sa puna la indoiala in nici un fel decizia firmei.
Cat de complicata ar trebui sa fie trecerea de la taxa pe angajare la taxa pe concediere? In mod ironic, raspunsul vine din America, unde finantarea asigurarilor de somaj este facuta prin intermediul taxelor pe concediere. Generozitatea sistemului american - si implicit povara taxelor pe concediere - este limitata. Beneficiile si taxele ar fi mai mari in Europa, dar sistemul american indica faptul ca o astfel de reforma poate fi facuta.
Aceasta ne determina sa ne intoarcem la intrebarea daca o asemenea reforma este fezabila din punct de vedere politic. Eu cred ca este. Taxe pe concediere mari, care constrang firmele sa se gandeasca de doua ori inainte de a da afara un angajat, vor fi bine primite de lucratori, iar niste reglementari mai relaxate si mai predictibile in privinta relatiilor de munca vor fi bine primite, cu siguranta, de companii. Calea politica este ingusta, dar poate exista, iar efectele pozitive, economice si sociale, ale identificarii ei pot fi extrem de importante.
* Olivier Blanchard este profesor de economie la Massachussetts Institute of Technology (MIT)
Project Syndicate, ianuarie 2004
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
