Plastic – realități și prejudecăți

Pagina verde. Plastic – realităţi şi prejudecăţi. Generaţia Z şi reciclarea – cât de mult contează pentru tinerii născuţi până în 2010 grija pentru mediu şi de ce aleg să recicleze?

08.10.2023, 10:52 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Tinerii născuţi în perioada 1996-2010, reprezentanţii Generaţiei Z, sunt mânaţi de motive diferite pentru a recicla faţă de cei din generaţii anterioare, însă în cele din urmă ceea ce contează este efectul, reciclarea în sine.

Aproape 90% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, reprezentanţi ai Generaţiei Z, reciclează, principalul motiv invocat fiind dorinţa de a proteja mediul, urmat de grija pentru generaţiile viitoare, intenţia de salvare a resurselor şi formarea unor generaţii viitoare mai responsabile.

Plasticul este materialul cel mai reciclat în rândul celor care declară că o fac, fiind menţionat de 76% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, potrivit unui studiu din aprilie 2022 realizat de IZI Data la iniţiativa Kaufland România. „Tinerii sunt ceva mai motivaţi de protejarea planetei decât cei maturi (79% tineri vs. 80% maturi), în timp ce respondenţii mai maturi rezonează mai mult cu beneficiile materiale (32% maturi vs. 18% tineri), din dorinţa de a face economie în gospodărie, prin reutilizarea ambalajelor). Cel mai probabil, schimbarea de comportament în rândul celor maturi se poate determina prin incentives materiale, iar în cazul tinerilor prin campanii de educare şi conştientizare“, spune Silvia Luican, fondatoarea companiei de studii de piaţă IZI Data.

Cercetarea mai arată că 48% dintre tinerii cu vârste între 15 şi 24 de ani care reciclează se duc la centrele specializate din supermarketuri, 45% la pubelele destinate colectării selective aflate pe strada din proximitatea lor, 43% la pubelele destinate amplasate în blocul sau lângă casa unde locuiesc. Tinerii născuţi în perioada 1996-2010, reprezentanţii Generaţiei Z, sunt aşadar mânaţi de motive diferite pentru a recicla faţă de cei din generaţii anterioare, însă în cele din urmă ceea ce contează este efectul, reciclarea în sine.

„Generaţia Z are o abordare foarte deschisă spre a respecta natura şi mediul înconjurător, atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională. Preocuparea acestei generaţii este de a conserva, de a proteja, astfel că orice practici care sunt percepute ca fiind dăunătoare mediului sunt respinse. Brandurile în general, fie că vorbim despre retail sau fashion, de exemplu, au început să acţioneze sub «presiunea» acestei atitudini de responsabilitate în societate a Gen Z, prin urmare au fost nevoite să-şi adapteze strategiile de business, în sensul că au inclus componenta reală de responsabilitate socială, şi nu doar la modul declarativ.

Empatia tinerilor din Gen Z nu s-a lăsat aşteptată, astfel că s-a văzut imediat creşterea acestor businessuri, ca volume de afaceri şi ca notorietate. Reciclarea este unul dintre aspectele cu care Gen Z se confruntă în viaţa de zi cu zi, fiind una dintre cele mai simple modalităţi prin care ei îşi pot aduce în mod direct contribuţia în sprijinul acestor principii. Cu atât mai mult în ceea ce priveşte reciclarea plasticului care se regăseşte în jurul nostru în cele mai diverse forme, de la obiecte de folosinţă scurtă până la recipienţi de păstrare“, spune Raluca Popa, partener taxe în cadrul companiei de consultanţă EY şi membru în juriul Galei Green Report. Obiceiurile de consum ale Generaţiei Z sunt diferite de cele ale predecesorilor, tinerii din această categorie preferând înainte de toate cumpărăturile online, prin care implicit se economisesc resurse ale mediului. De asemenea, Gen Z a dat startul unor trenduri de sustenabilitate pe termen lung, cum ar fi moda genţilor şi a sacoşelor de cumpărături textile, ca alternativă la plastic. 

„Este probabil că, în primul rând pentru generaţiile imediat următoare, dar şi  pentru părinţii lor sau pentru generaţiile mai în vârstă contemporane cu ea, Gen Z să fie un exemplu de comportament responsabil, atât faţă de propria persoană, cât şi faţă de natură.“ În general, protecţia mediului este foarte importantă pentru Generaţia Z, mai multe argumente stând ca exemple în acest sens. Aceşti tineri, de regulă, susţin ONG-uri care se ocupă de curăţarea mediului înconjurător, colectare şi reciclare şi a plasticului, dar şi a altor materiale care pot dăuna mediului, dar pot fi reutilizate, reintroduse în circuitul economic. Generaţia Z se integrează astfel mult mai uşor în ceea ce se numeşte economia circulară, pentru că rezonează cu principiile de lucru ale acesteia. „De asemenea, Gen Z urmăreşte şi susţine promotori ai principiilor după care se ghidează, iar cei care susţin acţiunile de protecţie a mediului sunt luaţi drept exemple şi urmăriţi pe reţelele de socializare. Şi nu vorbim aici doar despre influenceri, ci şi despre companii, Gen Z fiind atrasă de acele branduri care militează pentru reducere, economisire de resurse şi reciclare a acestora“, mai spune Raluca Popa de la EY.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Alpla