Politică

CSAT blameaza ideea declararii autonomiei tinutului secuiesc

22.01.2004, 00:00 12



Consiliul National de Aparare a Tarii (CSAT) a luat ieri pozitie fata de proiectul Consiliului National al Secuilor privind autonomia Tinutului Secuiesc, aratand ca este "neconstitutional", "contrar spiritului european si principiilor democratice". CSAT nu a luat nici o masura concreta impotriva initiativei Consiliului National al Secuilor - blamata de altfel de toate formatiunile politice, inclusiv de UDMR - insa, potrivit presedintelui Ion Iliescu, prin aceasta luare de pozitie, CSAT a dorit sa dea un semnal.



CSAT a discutat ieri, in prima sedinta din acest an, proiectul de lege privind autonomia secuilor in urma sesizarilor adresate acestei institutii. Cine sunt persoanele sau institutiile care au adresat aceste sesizari, seful statului nu a precizat. Dupa cateva ore de discutii, Ion Iliescu a explicat in ce consta obiectia Consiliului fata de initiativa radicalilor din secuime: "Proiectul este nedemocratic si in discordanta cu toate prevederile europene. Una este promovarea si respectarea drepturilor minoritatilor nationale - avem prevederi constitutionale in acest sens, inclusiv in noua Constitutie - si cu totul altceva ceea ce constituie elementele de fond al acestei autonomii pe criterii etnice".



Seful statului a aratat ca organizatia secuilor are "tot dreptul" sa trimita proiectul de lege la Parlament, dar legislativul "va judeca": "Noi am vrut sa dam acest semnal. N-am stat noi in CSAT sa analizam pe fond aceasta chestiune".



Imediat dupa sedinta Consiliului National al Secuilor, de la sfarsitul saptamanii, toate partidele parlamentare au respins, fara exceptie, initiativa Consiliului secuiesc. Reactiile au avut un registru larg: de la respingerea pur si simplu a initiative legislative (PNL) pana la cererea unui deputat PRM de a interzice UDMR sa candideze la alegerile locale. Nici UDMR nu va sustine ideea Consiliului secuiesc desi ani la rand obtinerea autonomiei teritoriale a fost unul dintre dezideratele declarate ale Uniunii. In aceste conditii, proiectul privind autonomia tinutului secuiesc nu are nici o sansa sa devina vreodata lege.



Mai mult, sunt polemici si intre parlamentarii care urmeaza sa inregistreze acest proiect la inceputul lunii februarie. Unul dintre parlamentarii desemnati sa inregistreze proiectul, Konya-Hamar Sandor, presedintele filialei Cluj a UDMR, a spus ca nu a fost consultat niciodata cu privire la sustinerea proiectelor legislative ale Consiliului National al Secuilor. "Ei mi-au dat o sarcina fara sa ma consulte si asta nu mi-a placut deloc", a spus Konya-Hamar.





Categoria "idei nastrusnice"



Desi a dat semnalul ca se opune proiectului Consiliului National al Secuilor, CSAT nu intreprinde nimic impotriva acestei initiative. "Nu noi luam masuri. Fiecare poate sa aiba idei, cineva poate sa vina sa spuna <<vrem sa devenim toata tara o regiune autonoma, nu tinem seama de nimeni, ne izolam de Europa>> Pot sa fie tot felul de idei nastrusnice. Una este sa aiba idei, alta sa le promoveze in practica. Dar, cine o sa sustina asemenea lucruri?", a spus presedintele Iliescu.



Ideea initierii unui proiect legislativ privind autonomia tinutului secuiesc a fost prima data enuntata la Constituirea Consiliului Secuiesc, in urma cu aproximativ un an. Dupa prima intrunire a Consiliului, premierul Adrian Nastase a cerut Parchetului sa se sesizeze. "Afacerea" a fost inchisa, motivandu-se ca au fost doar declaratii care sa sustina ideea autonomiei, ci nu actiuni concrete.



Lucrurile au evoluat in ultimele luni iar la ultima reuniune, de la sfarsitul saptamanii, Consiliul National al Secuilor au adoptat controversatul proiect. Daca aceasta initiativa ar avea sanse de succes, ar insemna ca locuitorii tinutului secuiesc sa aiba propriul presedinte, politie proprie, iar regiunea sa devina autonoma. In proiect se arata ca autonomia practicata in regiunea istorica tinutul Secuiesc -Terra Siculorum, prin modul de organizare a scaunelor secuiesti dateaza din anii 1200. Si, explica faptul ca autonomia scaunelor a functionat sub forma de autonomie teritoriala, avand o administrare proprie, structura sociala si administrativa specifica, drepturi speciale si "statut special".



In sedinta CSAT de ieri, membrii Consiliului au discutat si despre reforma Serviciului Romani de Informatii (SRI) si Serviciului de Informatii Externe (SIE). Potrivit unui comunicat, CSAT considera ca serviciile de informatii au parcurs un amplu proces de "revizuire si optimizare prin perfectionarea sistemelor de selectie, pregatire si instruire a personalului". Demilitarizarea SRI si SIE va reprezenta, potrivit CSAT, "o etapa distincta a reformelor institutionale pentru care exista capacitati de a fi implementate in perioada urmatoare". Acest demers este motivat de exigenta mediului actual de securitate, de necesitatea de a sprijini activ factorii de decizie in realizarea intereselor nationale si alinierea la standardele serviciilor similare din statele membre NATO. mirela.luca@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO