Politică

Cu ce merge Băsescu "în buzunar" la negocierile cu Parlamentul: recuplarea alegerilor generale

Băsescu: Sunt dispus să negociez cu Parlamentul recuplarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale

Autor: Gabriel Pecheanu

01.06.2011, 19:06 402

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că este dispussă negocieze cu Parlamentul o soluţie pentru recuplarea alegerilorparlamentare şi prezidenţiale.

"Poate fi subiect de negociere, dediscuţie între mine şi Parlament - o soluţie de recuplare aalegerilor. Nu puteam să înscriu aici (în proiectul de revizuire aConstituţiei - n.r.), dar este un element pe care sunt dispus să-lnegociez cu Parlamentul. Nici eu nu mă pot duce fără nimic înbuzunar", a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că o revizuire aConstituţiei nu poate viza mandatul său.

"Deci mandatul meu nu este vizatde această revizuire. Ceea ce nu înseamnă că într-o negociere cupartidele politice nu aş putea ajunge ajunge la o concluzie dacăvom intra şi în termenii de funcţionare ai preşedintelui sau într-ointenţie de suprapunere a unor alegeri, ca să nu mai fim în fiecarean în tot soiul de alegeri. Deci nu este o abordare parti-pris, eunu mai pot beneficia de eventuale prevederi ale noii Constituţii",a conchis şeful statului.

Mandatul preşedintelui Românieieste de cinci ani şi se exercită de la data depunerii jurământului,se prevede în proiectul de revizuire a Constituţiei, prevedereafiind identică cu cea în vigoare în prezent.

Preşedintele Băsescu s-a declarat,în ultima vreme, în repetate rânduri, susţinător al revenirii lamandatul de patru ani pentru şeful statului şi al recuplăriialegerilor legislative cu cele prezidenţiale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO