Politică externă

PE se teme ca-si pierde influenta in fata ministrului de externe al UE

30.01.2008, 18:11 10

Parlamentul European si-a exprimat indoiala fata de constituirea serviciului diplomatic comunitar, sustinand ca exista riscul schimbarii naturii rolului UE in favoarea statelor membre mai mari, potrivit EU Observer. Serviciul diplomatic comunitar este menit sa acorde unele prerogative ministrului de externe, functie creata in urma prevederilor noului Tratat european de la Lisabona, care ar urma sa intre in vigoare la inceputul lui 2009. Membrii Parlamentului insa si-au exprimat temerea ca acest serviciu va deveni un instrument monopolizat de marile state, iar Comisia Europeana si statele mici nu vor mai avea nicio influenta. Noul Tratat prevede ca noul corp diplomatic ar trebui sa "coopereze" cu serviciile diplomatice nationale si va fi constituit din oficiali europeni care sa lucreze in domeniul relatiilor externe din partea Comisiei si Consiliului UE. Diplomatii ar urma sa fie platiti din bugetul comunitatii, potrivit acestora, iar cele 120 de delegatii din strainatate ar trebui transformate in ambasade ale UE, ceea ce ar mentine Comisia in circuitul puterii. Acest lucru ar acorda si PE influenta dorita, atat timp cat trebuie sa se pronunte pe marginea bugetului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO