Politică

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan: PNL cere ca premierul Grindeanu să fie audiat în Parlament, pe tema ordonanţelor 6 şi 9

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan: PNL cere...

Autor: Cătălina Mănoiu

27.02.2017, 15:01 83

„Am depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor solicitarea noastră de audiere la Ora primului ministru pentru premierul Grindeanu (în data de 6 martie-n.r.) şi, la Senat, solicitare scrisă de dezbatere în regim de urgenţă a ordonanţelor 6 şi 9 şi de respingerea lor”, a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, la finalul şedinţei BPN.

Raluca Turcan a afirmat că ordonanţele economice 6 şi 9 sunt „la fel de grave precum OUG 13, dar cu impact economic”.

„Premierul Grindeanu trebuie să răspundă de ce aceste două ordonanţe crează un asemenea arbitrariu şi o lipsă de transparenţă în cheltuirea banilor publici. În spatiul economic s-a creat posibilitatea de a da credite de angajament din partea autorităţilor locale, fără nici un fel de limită, ceea ce înseamnă o recuperare care se va vedea în timp a acestor credite de angajament. Practic, se va contoriza la deficitul bugetar, în câţiva ani. În plus, a fost exclusă sancţiunea folosirii acestor bani peste anumite plafoane şi de la un capitol la altul, ceea ce, în concluzie, înseamnă arbitrariu”, a susţinut Turcan.

Turcan a spus că cele două ordonanţe economice transformă autorităţile locale în „vasali” ai PSD pentru că 30 de miliarde din bani publici pentru credite de angajament „pot fi luate oricum, fără plafon şi fără sancţiuni”, instituind o dependenţă a autorităţilor locale faţă de pixul şi bunăvoinţa ministrului Dezvoltării Regionale.

Liderul interimar al PNL a afirmat că cele două ordonanţe nu au produs încă efecte.

„În Parlament, se poate corecta această greşeală sau acest abuz uriaş al Guvernului Grindeanu. (…)Este de neacceptat ca 30 de miliarde de euro să fie folosite într-un mod discreţionar de Guvern”, a adăugat Turcan.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO