Politică

Şedinţa în cazul Năstase, suspendată pentru verificarea modului de atribuire a dosarului

Şedinţa în cazul Năstase, suspendată pentru verificarea modului de atribuire a dosarului

Autor: Catalin Lupasteanu

28.06.2012, 12:55 1338

Şedinţa de judecată în cazul privind amânarea executării pedepsei în cazul lui Adrian Năstase a fost suspendată de judecător, ca urmare a solicitării DNA privind verificarea modului de atribuire aleatorie a dosarului către judecătoarea Elena Burlan.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a precizat că la dosar trebuie să existe un proces-verbal privind repartizarea aleatorie a cazului către respectivul complet de judecată, ca urmare a unei circulare în acest sens a Consiliului Superior al Magistraturii dată în 18 iunie.

Astfel, şedinţa a fost suspendată pentru zece minute.

La începutul şedinţei, Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a solicitat ca Adrian Năstase să fie adus în faţa instanţei, apreciind că în absenţa condamnatului procedura nu ar fi îndeplinită.

ANP a înaintat actele de dovedire a îndeplinirii procedurii de citare în acest caz, explicând, într-un comunicat de presă, că prezentarea persoanei private de libertate în faţa instanţei sau organului de urmărire penală se realizează pe baza citaţiei.

Procurorul de şedinţă a afirmat că este lipsă de procedură, fiind obligatorie prezenţa lui Năstase în sala de şedinţă.

Avocaţii au cerut recalificarea cererii înaintată instanţei, respectiv de transformare din solicitare de amânare a executării pedepsei în cerere de întrerupere a executării pedepsei.

Procurorul DNA s-a opus, precizând că cele două cereri au temeiuri şi proceduri diferite.

Potrivit articolului 453, alineatul (1) din Codul de procedură penală (Cpp), executarea pedepsei închisorii poate fi amânată în următoarele cazuri: când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare.

De asemenea, mai poate fi amânată atunci când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz, executarea poate fi amânată cel mult trei luni şi numai o singură dată.

Potrivit articolului 455 Cpp, executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă în cazurile şi condiţiile prevăzute de articolul 453 Cpp.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a informat joi că Adrian Năstase nu va fi prezent la Tribunalul Bucureşti, unde urma să se judece cererea de amânare a executării pedepsei de doi ani de detenţie aplicată de instanţa supremă.

Prezentarea persoanei private de libertate în faţa instanţei sau organului de urmărire penală se realizează pe baza citaţiei, arată sursa citată.

"În conformitate cu art. 138 din OMJ 432/C din 5 februarie 2010, pentru aprobarea Instrucţiunilor privind evidenţa nominală şi statistică a persoanelor private de libertate aflate în unităţile subordonate ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, «în situaţia citării persoanelor private de libertate bolnave, aflate în imposibilitatea prezentării la organele judiciare, se vor lua măsuri de comunicare a actului procedural şi de înaintare a dovezii de luare la cunoştinţă împreună cu referatul medical; dacă imposibilitatea intervine după expedierea dovezii de luare la cunoştinţă, se înaintează organului judiciar numai referatul medical»", explică ANP.

Tribunalul Bucureşti Secţia a II a Penală a fixat termen pentru judecarea cererii de amânare a executării pedepsei "formulată de condamnatul N.A. pentru ziua de 28 iunie 2012 orele 12.00".

Persoana privată de libertate nu va fi prezentată. Au fost înaintate instanţei referatul medical şi dovada de îndeplinire a procedurii de citare, a precizat sursa citată.

Şedinţa de judecată este prezidată de judecătoarea Elena Burlan, cea care l-a achitat pe doctorul Şerban Brădişteanu de faptele de corupţie.

Marţi, Şerban Brădişteanu a fost pus sub acuzare de către DNA pe motiv că a zădărnicit punerea în executare a mandatului de încarcerare a lui Adrian Năstase, internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca după o tentativă de sinucidere. Medicul l-ar fi ţinut în spital mai mult decât era necesar.

Repartizarea dosarului Elenei Burlan a generat reacţii din partea procurorilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO